Peste 526.000 de persoane în incapacitate de muncă anul trecut
În Belgia, la 31 decembrie 2023, existau aproximativ 526.507 persoane în incapacitate de muncă de mai bine de un an. Este vorba despre angajați, independenți și șomeri care erau în concediu medical de lungă durată de mai bine de 12 luni, arată cifrele publicate de Institutul Național de Asigurări de Boală și Invaliditate (Inami).
La sfârșitul anului 2019, această cifră era de 447.867. Se înregistrează, așadar, o creștere de 17,56% în patru ani. În rândul lucrătorilor independenți s-a remarcat cea mai rapidă majorare de 19,96%, de la 27.363 de persoane în 2019 la 32.826 în 2023.
Inami explică această creștere prin îmbătrânirea populației, dar indică și progresia anumitor patologii. „Numărul persoanelor care suferă de tulburări psihice și de comportament, boli ale sistemului osteoarticular, mușchilor și țesutului conjunctiv crește considerabil”, arată cifrele Inami.
Din ce în ce mai multe analize stabilesc o legătură între stres, condițiile de muncă, lipsa de interes pentru muncă, pe de o parte, și incapacitatea de muncă, pe de altă parte, adaugă Inami. Mediul de lucru (relațiile cu colegii, ierarhia, atmosfera de lucru etc.) determină motivația unei persoane care nu se poate întoarce sau nu vrea să se întoarcă la activitatea profesională.
Ministrul demisionar al Sănătății, Frank Vandenbroucke, a declarat săptămâna trecută, în parlamentul federal, că strategia de revenire în câmpul muncii trebuie consolidată. În același timp, deputații i-au reproșat că doar 20 de angajați în incapacitate de lungă durată s-au adresat Fondului de Reîntoarcere la Muncă. De la 1 aprilie, angajatorii care solicită desfacerea contractului de muncă din motive medicale (invocând forța majoră) vor trebui să plătească acestui fond 1.800 de euro pentru fiecare salariat concediat. Lucrătorii vor putea apoi folosi această sumă, utilizând serviciile furnizorilor privați aprobați de Inami, pentru a fi sprijiniți în procesul de reintegrare profesională.