Vreme variabilă cu destul de multe ploi și vânt și cu maxime termice care nu trec de 10 grade

Ne așteaptă o săptămână care se anunță dominată de ploi și vânt. Maximele nu mai trec de pragul de 10 grade.

Luni, începem ziua cu cer înnorat și perioade de ploaie sau burniță. După-amiaza, regiunile de vest și centru vor avea cer parțial înnorat și câteva averse care vor ajunge mai târziu în partea de est și sud-est. Nu sunt excluse descărcări electrice, mai ales în vest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 grade în Ardenii înalți și 11 grade în Belgia inferioară. Vântul va sufla moderat din sud-vest, iar la mare va deveni treptat destul de puternic dinspre vest.

Luni spre marți, același cer înnorat cu ploi. Apoi, se va însenina pe alocuri. Minimele vor oscila între 3 și 7 grade. Vântul moderat va sufla de la vest spre sud-vest, iar pe litoral va fi destul de puternic cu vârfuri de până la 50 km/h, urmând a deveni apoi moderat.

Marți, cerul continuă să fie înnorat cu câteva averse care ar trebui să devină mai rare dinspre nord-vest la sfârșitul zilei. Pe vârfurile Ardenilor este posibil să ningă. Maximele vor varia între 3 grade în Ardenii înalți și 8 grade în vestul țării. Vântul va sufla slab până la moderat.

Miercuri, vremea va fi destul de însorită după cenușiul matinal. După o noapte destul de rece, temperaturile vor crește între 3 și 7 grade. Vântul va sufla slab din direcție variabilă.

Joi se înnorează, din nou, apoi un front destul de activ care aduce ploi va domina după-amiaza. Temperaturile vor fi cuprinse între 1 sau 2 grade în munții estici și 10 grade la mare. Vântul de sud se va întensifica pentru a deveni destul de puternic la sfârșitul zilei.

Vineri ne așteaptă o vreme temporar mai stabilă, cu mai multe intervale luminoase, dar și posibilitatea unui averse izolate. Maximele vor varia între 4 și 10 grade sub un vânt de vest moderat până la destul de puternic.

Sâmbătă este așteptată o depresiune profundă peste Insulele Britanice și Marea Nordului, cu destul de multă ploaie, dar și vânt. Temperaturile vor urca între 6 și 10 grade.

Duminică, sunt așteptați curenții polari în Belgia care aduc ninsori în Ardeni. Vântul susținut de nord-vest va determina scăderea temperaturilor între 1 grad în est și 7-8 la mare.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)