Grupul operativ pentru vaccinare nu recomandă inocularea obligatorie împotriva Covid-19 a personalului medical

Grupul operativ pentru vaccinare nu mai recomandă inocularea obligatorie împotriva Covid-19 a personalului medical, potrivit unui aviz publicat luni.

„În contextul epidemiologic actual, vaccinarea obligatorie a celor care asigură asistența medicală nu ar respecta principiul proporționalității”, a explicat entitatea după consultarea Consiliului Superior pentru Sănătate și a Grupului pentru Evaluare a Riscurilor (RAG).

Avizul precizează, însă, că un nou puseu epidemic este previzibil. Dacă situația epidemiologică se deteriorează, din nou, și apare o nouă variantă și/sau se observă o scădere semnificativă a imunității, implicând o creștere a numărului de decese și de spitalizări, avizul va fi reevaluat.

Documentul vine în contextul în care Comisia de Sănătate din Cameră trebuie să aprobe marți, în a doua lectură, un proiect de lege al ministrului Sănătății, Frank Vandenbroucke, care stabilește principiul acestei vaccinări obligatorii a celor din sănătate.

Subiectul este sensibil și a provocat tensiuni majore la sfârșitul anului trecut, după ce sindicatele s-au opus vehement.

Majoritatea a fost de acord asupra unor amendamen care au eliminat data stabilită pentru intrarea în vigoare a obligației, în principiu 1 iulie 2022.

Punerea în aplicare a obligației va trebui să fie instituită printr-un decret regal al Consiliul de Miniștri. Acest lucru trebuie să fie motivat de avize științifice, în special din partea Grupului operativ pentru vaccinare și a Consiliului Superior pentru Sănătate, solicitate pe 28 martie de ministrul Vandenbroucke.

Grupul reamintește importanța vaccinării complete în lupta împotriva coronavirusului și insistă asupra administrării dozei booster. „Administrarea acesteia face posibilă restabilirea eficacității vaccinului împotriva spitalizărilor și ar trebui să fie puternic încurajată pentru profesioniștii din domeniul sănătății care au primit deja o vaccinare primară de bază (1 sau 2 doze)”, se arată în avizul științific.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)