800 de plângeri legate de subvențiile la energie au ajuns la Ombudsmanul Federal

800 de familii au depus plângeri la Ombudsmanul Federal pentru că nu au primit subvențiile acordate de guvern pentru energie. Sunt patru probleme menționate care îi împiedică pe oameni să primească banii: furnizorul de energie nu comunică Ministerului Economiei informațiile necesare sau nu îi motivează consumatorului de ce a fost refuzată subvenția, serviciul public este greu accesibil (prin telefon sau e-mail), și, în sfârșit, oamenii nu au avut timp suficient (până la termenul limită) pentru a depune o cerere corectată.

Contactat de Belga, Ministerul Economiei recunoaște dificultățile. „În ceea ce privește accesibilitatea, este adevărat că, având în vedere amploarea situației, este foarte greu de procesat numărul de solicitări. Dar am pus în aplicare mai multe măsuri (cum ar fi utilizarea unui call center extern) și situația se îmbunătățește”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului.

În ceea ce privește motivele refuzului subvenției pentru peleți sau păcură, Ministerul Economiei precizează că datele cetățeanului provenite de la furnizori sunt procesate automat de un program informatic fără acces la un nivelul de detalii care să evidențieze problema. Concret, dacă vreuna dintre informațiile personale este incorectă (nume, adresă, ziua livrării etc.), cererea va fi automat refuzată. „Dar o nouă cerere poate fi depusă”, reamintește serviciul public care încurajează cetățenii să își verifice datele personale cu atenție sau chiar să-și contacteze furnizorul pentru a vedea dacă sunt corecte de ambele părți.

Ombudsmanul Federal spune că este inacceptabil ca aceste persoane să fie victime ale problemelor întâmpinate de minister sau de furnizorul de energie. Mediatorul subliniază că oamenii trebuie să poată avea termene limită rezonabile pentru a depune o nouă cerere și a primi banii guvernamentali. Este vorba de o subvenție de aproape o mie de euro pentru gaz și electricitate acordată din noiembrie 2022 până în martie 2023, dar și de prime pentru cei care se încălzesc cu păcură (300 de euro) sau peleți (250 de euro).

Detalii despre aceste subvenții găsiți pe pagina Ministerului Economiei!

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)