Flandra: Noua campanie de vaccinare anticorona începe pe 12 septembrie
După ce Conferința Interministerială pentru Sănătate a decis la începutul acestei săptămâni că în toamnă va fi, din nou, o campanie de vaccinare împotriva Covid-19, Flandra a anunțat vineri calendarul acțiunii. Noua campanie va începe pe 12 septembrie și la sfârșitul lunii va exista o evaluare a interesului pentru doza a patra de vaccin.
Se poate decide apoi trecerea la o fază în care capacitatea de imunizare poate ajunge la 400.000 de injecții pe săptămână.
Persoanele vulnerabile vor primi o recomandare fermă să se vaccineze. Este vorba despre cei peste 65 de ani, cei imunocompromiși, rezidenții centrelor de îngrijire și toți cei care lucrează în sectorul medical.
Toate celelalte persoane peste 18 ani vor primi o invitație la vaccinare și pot decide să se imunizeze dacă doresc. De asemenea, va avea loc o nouă campanie de informare și conștientizare.
Pentru noua fază, centrele de vaccinare vor fi redeschise sau extinse. Guvernul regional își rezervase deja în martie un buget de 86 de milioane de euro cu care consiliile sanitare și autoritățile locale să țină centrele de vaccinare pregătite până la final de 2022. Între timp, această sumă a fost majorată la peste 100 de milioane de euro, transmite Het Laatste Nieuws.