De la sezonier, la om de afaceri: Emanuel Cojocariu (Pretzel King) face covrigii românești celebri în Belgia!
De la sezonier în Italia, la om de afaceri de succes în Belgia! 10 ani de muncă! 10 ani de ambiție! Emanuel Cojocariu nu a găsit emblematicii câini cu covrigi în coadă din Occident. Așa că s-a gândit să aducă covrigii românești în Belgia și să-i facă celebri sub numele de Pretzel King, un soi de rege al covrigilor de pretutindeni. Este imposibil să nu fi auzit de ei, dacă locuiți în regat. Cu atât mai mult în Roeselare, Flandra de Vest.
Și dacă ar fi să aleg un laitmotiv al acestei povești, atunci cu siguranță aș alege acest citat al lui Emanuel: “Succesul nu vine peste noapte, dar vine atunci când îți faci treaba bine, cu pasiune și respect pentru cei care aleg să cumpere de la tine. Iar noi exact asta facem.”
Un început de poveste simplu, aproape tipic românilor care caută o viață mai bună peste hotare:
Emanuel Cojocariu: “În august 2015, am ajuns în Belgia după trei ani de muncă sezonieră într-un restaurant din Italia. De ce am plecat din România? Simplu: voiam să mă desprind de părinți, să îmi iau viața în propriile mâini și, nu în ultimul rând, să fac bani suficienți cât să o pot scoate pe prietena mea la discotecă – prietenă care, între timp, mi-a devenit soție, Gina. Belgia mi-a oferit un lucru pe care Italia nu mi-l putea garanta: un an întreg de muncă, fără pauze sezoniere.
După nuntă, ne-am trezit cu o sumă frumușică de bani și ne-am gândit să investim. Problema era că nu aveam suficient pentru un business complex. Dar, cum în fiecare vacanță în România dădeam iama în covrigării și ne apuca un dor nebun de gustul lor când ne întorceam în Belgia, am zis: „De ce să nu îi facem chiar noi aici?”. Și așa a început aventura noastră antreprenorială, cu aluat, semințe și dor de casă.”
Și cum povestea e 100% românească nu are cum să lipsească momentul prăbușirii. Doar că Emanuel și soția lui, Gina, s-au ridicat de două ori din propria cenușă!
Emanuel Cojocariu: “Cel mai greu moment? Fără îndoială, perioada în care persoana care m-a adus în Belgia m-a dat afară din casă. Ca un făcut, cu două săptămâni înainte îmi cumpărasem o mașină la mâna a doua, iar după doar o săptămână am fost prins într-un carambol. Rezultatul? Mașina declarată daună totală și eu într-un moment de cumpănă cum nu mai avusesem până atunci. În luna aceea, am sunat acasă plângând – și nu mi-e rușine să recunosc.
Acum doi ani, eram la un pas de faliment. Ne crescuseră costurile mult prea tare, aveam două locații proprii, o franciză mai netradițională (dar să nu intrăm în detalii) și, sincer, nu mai știam cum să ținem lucrurile pe linia de plutire. A fost unul dintre acele momente în care te întrebi dacă mai are sens să continui sau dacă e cazul să pui punct.
Dar noi nu ne dăm bătuți ușor. Așa că anul trecut am luat o decizie curajoasă: am înființat încă o firmă, PacoBakers, în colaborare cu un prieten întâlnit la cursurile lui Lorand din Koln, Germania . Care vinde patiserie congelată – și nu oricum, ci pe bandă rulantă. A fost soluția care ne-a permis să ne revenim și să ne adaptăm pieței.
Când am început această afacere, nu ne-am imaginat cât de departe vom ajunge. Am crescut în fiecare an, pas cu pas, iar anul acesta vom depăși o cifră de afaceri de 300.000€ – un prag la care, acum câțiva ani, nici nu îndrăzneam să visăm.
La un moment dat, echipa noastră ajunsese la opt oameni, inclusiv un belgian care se ocupa de marketing. Între timp, am rămas la jumătate, dar asta nu înseamnă că facem mai puțin – dimpotrivă, ne-am optimizat munca, ne-am adaptat și continuăm să oferim produse de calitate, exact așa cum am făcut dintotdeauna.
L-am mai întrebat pe Emanuel Cojocariu ce ar schimba la legislația belgiană pentru antreprenori dacă ar avea o baghetă magică sau s-ar trezi ministru peste noapte?
Emanuel Cojocariu: “Dacă aș putea schimba ceva în legislația belgiană legată de antreprenoriat, aș reduce taxele pentru afacerile mici și mijlocii cu cel puțin 10%. Și, mai ales, aș face sistemul de calculare și recalculare a taxelor mai clar – pentru că uneori ai senzația că trebuie să fii magician ca să înțelegi exact cât ai de plătit.
Astăzi, însă, privesc în urmă și îmi dau seama că fiecare provocare m-a adus aici. Covrigii noștri nu sunt doar un business, sunt o bucată din România pe care o împărțim cu toți cei care ne trec pragul. Iar pentru mine, sunt dovada că orice început, oricât de greu, poate duce spre ceva frumos.”
Și eterna întrebare în jurul căreia se învârte aproape toată filosofia de viață a unui român plecat la muncă în străinătate: Vă mai întoarceți acasă, în România?
Emanuel Cojocariu: “Da, vrem să ne întoarcem acasă. Nu acum, dar în viitorul apropiat. Oricât de bine ne-am integrat în Belgia, oricât de multe am construit aici, adevărul e unul singur: tot emigranți rămânem. Simțim asta în mici detalii, în momentele în care, deși avem tot ce ne trebuie, parcă lipsește ceva.
România ne cheamă înapoi nu doar pentru că e „acasă”, ci și pentru că vrem să ne creștem copiii acolo. Vrem să aibă parte de o copilărie cu bunici aproape, cu veri lungi și călduroase, cu oameni mai calzi și mai deschiși. Clima e mai blândă, viața parcă mai autentică, și, oricât ne-am adaptat aici, dorul de țară nu dispare niciodată.
Până atunci, continuăm să muncim și să ne pregătim pentru momentul în care vom spune „Gata, e timpul să ne întoarcem”. Și când o vom face, o vom face cu bucurie, cu experiența acumulată și, cine știe, poate cu un business pe meleaguri românești.
Azi, când mă uit în urmă, îmi dau seama că fiecare obstacol a fost o lecție. Am fost la un pas de colaps, dar am găsit o cale să mergem mai departe. Și nu doar că ne-am salvat afacerea, dar am construit și ceva nou, ceva care funcționează. Iar asta, pentru mine, e cel mai important lucru.
