Ce servicii sunt disponibile pe perioada weekendului lung de Înălțare

Începe un weekend lung și multe servicii sunt indisponibile parțial sau pe întreg parcursul celor patru zile libere.

Pentru 18 mai, Ziua Înălțării, trenurile circulă conform orarului de duminică. Traficul feroviar va fi, de asemenea, adaptat și vineri, prin eliminarea anumitor trenuri de la orele de vârf. Circulă doar unul din două trenuri S5 Mechelen-Bruxelles-Schuman-Enghien/Grammont. Casele de bilete din gări funcționează și ele după orarul de duminică.

Pentru tranportul public, vehiculele TEC și De Lijn rulează după programul de sărbătoare legală joi, dar se revine la normal vineri. STIB-MIVB, pe de altă parte, aplică orarul de duminică în zilele de 18 și 19 mai. Călătorii sunt invitați să verifice detaliile în funcție de informațiile de pe paginile web sau ale aplicațiilor mobile.

Ca de fiecare dată când sunt sărbători legale, Bpost nu va distribui colete și plicuri, joi, 18 mai. Dar vineri va fi o zi lucrătoare obișnuită.

Federația bancară Febelfin a anunțat că băncile vor fi în mod normal închise pe tot parcursul weekendul lung.

Spre deosebire de administrațiile regionale de la Bruxelles și din Valonia, serviciile publice federale (în special cele de pensii și finanțe) și anumite administrații municipale care sunt închise joi nu își vor deschide porțile nici vineri, potrivit RTBF Info.

Pentru supermarketuri, joi magazinele mari sunt închise. Pot fi deschise unitățile care sunt funcționale de obicei duminica. Apoi se revine la normal.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)