Vreme în răcire cu vânt și ploi, dar și cu intervale însorite

Ne așteaptă o săptămână destul de capricioasă din punct de vedere meteorologic. Vremea se răcește spre weekend, potrivit prognozei IRM.

Luni, cerul va fi destul de înnorat, dar vom avea parte și de intervale însorite. În cursul dimineții plouă doar în Ardeni, dar după prânz instabilitatea va crește dinspre vest și vor apărea unele averse. Maximele vor varia între 7 grade în Hautes Fagnes și 10 sau 11 grade în centrul și vestul țării. Vântul va sufla moderat de la vest la sud-vest, iar de-a lungul coastei va fi destul de puternic. Rafalele ar putea atinge 50 km/h.

Luni spre marți noaptea, ploile vor părăsi întreg teritoriul dinspre sud-est și se vor putea zări stelele. O burniță ușoară va fi posibilă în Ardeni, unde plafonul jos de nori va reduce vizibilitatea. Minimele vor varia între 3 și 7 grade. Vântul moderat de vest va slăbi în intensitate.

Marți dimineață se poate forma ceața care va reduce vizibilitatea în Ardeni. Apoi, cerul va fi înorat, dar sunt posibile doar averse izolate în cursul după-amiezii. Maximele urcă între 8 până la 12 grade. Vântul slab de sud-vest va deveni moderat în timpul zilei, iar la mare destul de puternic.

Miercuri, cerul va deveni treptat înnorat dinspre vest, apoi o zonă de ploaie destul de activă va intra deasupra teritoriului belgian dinspre mare. Maximele vor varia între 6 și 10 grade. Vântul va crește în intensitate și va deveni moderat până la destul de puternic.

Joi, un nou val de ploaie destul de activ va străbate țara de la vest la est și va provoca acumulări de precipitații uneori destul de semnificative. Dar tempersturile vor fi plăcute cu maxime între 9 până la 13 grade. Vântul va rămâne puternic.

Vineri, curenții marini instabili mai reci vor ajunge deasupra teritoriului. Aversele vor căpăta uneori caracter de averse și pot fi însoțite de tunete și fulgere. Vor fi însă și intervale cu soare. Temperaturile vor scădea și nu vor mai depăși 4 până la 9 grade. Vântul de sud-vest va sufla moderat, chiar destul de puternic, în special pe litoral.

Sâmbătă, o nouă zonă de precipitații va afecta Belgia. În Ardeni, este posibil să cadă lapoviță sau ninsoare. Va bate și vântul destul de puternic, iar maximele vor fi cuprinse între 4 și 8 grade.

Duminică, vremea va fi rece și instabilă, cu averse frecvente. Maximele vor varia între 4 și 8 grade.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)