Sindicatele feroviare vor participa la anunțata grevă generală de pe 9 noiembrie
Miercurea viitoare, pe 9 noiembrie, va fi grevă generală, au anunțat acum câteva săptămâni sindicatele socialist și creștin. Sindicatul liberal nu face apel la grevă, dar îi sprijină pe cei afiliați dacă aceștia decid să participe.
Miercuri, 2 noiembrie, sindicatele feroviare au anunțat că se alărură grevei. Compania SNCB/NMBS se așteaptă la perturbări importante în circulația trenurilor încă de marți seara, 8 noiembrie, de la ora 22.00.
Sindicatele cer, în continuare, un plafon pentru prețului gazelor naturale și cel al energiei electrice, precum și o reformare a standardului salarial. Pentru compania feroviară, sindicatele denunță „deteriorarea condițiilor de muncă”, absența „recrutărilor esențiale pentru menținerea bunăstării personalului” și fac apel la „finanțarea relevantă a serviciilor publice”, potrivit unui comunicat de presă al CGSP Cheminots.
Cum va arăta ziua de grevă și la ce perturbări să ne așteptăm vom ști, cel mai probabil, la începutul săptămânii viitoare.