Greva pe calea ferată se extinde de la 9 la 38 de zile. Un sindicat independent continuă protestul până la final de martie!
Cele 9 zile de grevă pe căile ferate se extind la 38. Unul dintre sindicatele miniritare – METISP-Protect – cu membri în principal la Bruxelles și în Valonia, a depus un aviz de grevă în perioada 2-30 martie. „Credem că cele nouă zile de grevă ale celorlalte două sindicate nu vor fi suficiente pentru a inversa planurile guvernamentale privind reformele pensiilor și ale pieței muncii care afectează lucrătorii feroviari”.

SACT și SIC (ASTB și OVS), alte două sindicate independente, au depus în urmă cu câteva săptămâni un aviz de grevă, care începe vineri, 21 februarie, la ora 22:00, și se va încheia duminică, 2 martie, la ora 22:00. Cele mai multe perturbări sunt așteptate în timpul săptămânii de lucru, mai puțin în weekend. Protestul va continua așadar și după această dată până duminică, 30 martie, la ora 22.00.
„Ne dăm seama că este fără precedent”, spune liderul de sindicat, Mohammed Benyaich. „Sindicatul nostru a fost înființat în 2018 și am depus imediat un aviz de grevă, dar pentru că eram abia la început, acel anunț a fost respins. Între timp am crescut considerabil, avem 1.600 de membri și sunt obligați să ne ia în serios. Patru săptămâni suplimentare de protest e mult, dar cu un acord de coaliție care are măsuri atât de drastice – este vorba de mult mai mult decât de pensii – nu este suficient să încetăm lucrul doar nouă zile. Avem nevoie de un răspuns mult mai puternic. La cererea susținătorilor noștri, s-au decis patru săptămâni suplimentare de protest.”
Deocamdată nu se poate estima impactul grevei din martie. Protestatarii sunt în principal conductori și mecanici de tren din Bruxelles și Valonia. Cu avizul de grevă emis, în termen de trei zile va avea loc o ședință de conciliere. Cu toate acestea, având în vedere că greva nu este îndreptată împotriva SNCB/NMBS în sine, ci împotriva guvernului federal, sunt puține șanse de compromis. Operatorul rețelei feroviare Infrabel și SNCB/NMBS elaborează apoi un orar alternativ pentru fiecare zi, pe baza angajaților care vor lucra. Acest lucru înseamnă că pasagerii pot vedea ce trenuri circulă în planificatorul de călătorii cu o zi în avans. Întrucât greva este pe termen atât de lung, procesul nu este ușor nici pentru activiști. Se estimează că se va întrerupe lucrul alternativ, în fiecare săptămână un alt grup de salariați. Mai întâi mecanicii, apoi impiegații de mișcare etc.
Ministrul mobilității Jean-Luc Crucke (Les Engagés) nu este mulțumit de noul aviz de grevă. „Este disproporționat și inacceptabil”, spune el. „Este de neînțeles că un sindicat care reprezintă o minoritate poate paraliza activitățile feroviare în acest fel.”
Între timp, vineri seara, de la ora 22:00, începe greva de 9 zile. SNCB a anunțat că vor circula 3 trenuri IC din 5 și 3 trenuri S și L din 5. Planificatorul de călătorii este deja actualizat începând de vineri, 21 februarie.