Sindicatele anunță grevă generală pe 9 noiembrie
Sindicatele creștin și socialist anunță proteste și fac apel la grevă generală pe 9 noiembrie.
Sindicaliștii ACV-CSC sunt nemulțumiți de scăderea puterii de cumpărare, situație în care se află mulți oameni din cauza crizei energetice. Președintele sindicatului, Marc Leemans, a precizat că decizia de a declanșa protestele a fost luată de consiliul național al ACV-CSC, după consultarea membrilor.
Potrivit lui Leemans, acțiunile sindicale sunt îndreptate împotriva guvernului și angajatorilor. „Guvernul nu susține suficient cele mai mici venituri și nu reușește o reformă fiscală profundă”, a declarat Leemans citat de VTM NWS.
ACV- CSC mai cere, printre altele, un plafon de preț pentru gaze și energie electrică, o extindere a tarifului social sau o completare a întregului pachet pentru prestațiile sociale.
„Mulți oameni trec printr-o perioadă foarte dificilă. Și la asta trebuie să se reacționeze. În cadrul protestului, toată lumea își poate exprima îngrijorările și nemulțumirile”, a mai declarat sindicalistul.
În privința celorlalte sindicate, ABVV – FGTB anunțase anterior o „grevă interprofesională” pe 9 noiembrie. Sindicatul socialist solicită măsuri de întărire a puterii de cumpărare a muncitorilor, dar va milita și împotriva normei salariale, care limitează creșterea salariilor pentru a le păstra competitive cu țările vecine.
Uniunea liberală a declarat marți că nu va face apel la grevă generală. „Dar acolo unde sunt acțiuni în sectoare și companii, ACLVB – CGSLB va participa”, a anunțat sindicatul care face apel și la respectarea alegerii celor care doresc să muncească și subliniază că se opune blocajelor în trafic.