Se anunță o săptămână ploioasă cu maxime până la 20 de grade

Ne așteaptă o săptămână ploioasă cu maxime termice care ajung la 20 de grade în debutul intervalului, apoi scad spre 16-17 grade.

Luni, până la ora 11.00, aproape toată Belgia este sub alertă de ceață. Apoi cerul se va limpezi și va ieși soarele. În est este risc de ploi în aversă. Apoi, cerul se va acoperi și pe litoral. Maximele vor urca la 16 grade în Ardenii Superiori, între 18 și 20 de grade în centrul țării și local 21 de grade în Kempen. Vântul va sufla în general slab de la vest la sud-vest.

În cursul nopții de luni spre marți, cerul va fi înnorat în toată țara, cu perioade de ploaie la început în vest. Apoi acestea se vor extinde spre est în a doua parte a nopții. Minimele vor varia între 11 și 14 grade, potrivit IRM.

Marți, înnorarea persistă cu ploi torențiale pe alocuri. Spre seară vedem și soarele. Dar scad temperaturile maxime care vor ajunge abia la 12 grade în Ardeni și 16 – 17 grade în Flandra.

Miercuri, același scenariu: cer acoperit, cu ploi torențiale și chiar furtuni. Frontul atmosferic străbate Belgia de la vest la est. Maximele vor varia între 10 și 12 grade în Ardeni și vor ajunge local la 15 sau 16 grade în Flandra. Vântul va sufla moderat de la sud-vest la vest.

Joi, vremea va fi variabilă și sunt posibile câteva averse. Maximele vor varia între 12 și 17 grade cu vânt moderat din sud-vest.

Vineri, același cer variabil cu risc de averse în centru. Soarele va străluci la mare și mai cresc temperaturile. Maximele vor fi cuprinse între 14 și 19 grade. Vântul va sufla în general moderat dinspre nord.

Sâmbătă, perioadele însorite alternează cu cele înnorate și mai poate ploua. Maximele vor varia între 14 și 19 grade cu un vânt moderat din nord.

Duminică se anunță ploi peste tot și temperaturi care vor oscila între 15 și 17 grade.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)