Salonul Auto Bruxelles își deschide porțile în acest weekend

A 102-a ediție a Salonului Auto Bruxelles își deschide porțile vineri, 9 ianuarie, pentru presă, accesul publicului făcându-se de sâmbătă, 10 ianuarie, până duminică, 18 ianuarie.

Foto FEBIAC

Ediția din acest an prezintă un număr record de 67 de mărci de autoturisme și vehicule comerciale. Pentru prima dată de la pandemia de Covid-19, motocicletele revin, fiind expuse 28 de mărci pe două roți.

Printre vehiculele expuse, 11 își vor face debutul la nivel global, 16 vor fi prezentate pentru prima dată în Europa, iar peste 50 vor avea premiera belgiană.

Premiul pentru„Mașina Anului” va fi anunțat vineri la prânz. Șapte finaliști, inclusiv modele de la Citroën, Dacia, Fiat, Kia, Mercedes-Benz, Renault și Skoda, vor concura pentru titlu, fiind selectate de un juriu format din 60 de jurnaliști auto din 23 de țări.

Salonul este deschis de sâmbătă, 10 ianuarie, până joi, 15 ianuarie, între orele 10:00 – 19:00. Vineri, 16 ianuarie, va fi nocturnă, orarul fiind de la 10:00 la 22:00. Apoi, până la închidere, duminică, pe 18 ianuarie, salonul poate fi vizitat între 10:00 și 19:00.

Federația auto belgiană, FEBIAC, se așteaptă ca numărul vizitatorilor să fie cel puțin egal cu cel al ediției din 2025, când au participat 307.636 de persoane, după o pauză de un an, pentru că în 2024 salonul nu a avut loc.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.