Revine căldura: IRM emite o avertizare de temperaturi ridicate începând de marți
Meteorologii emit o avertizare de temperaturi ridicate începând de marți, 28 iulie, ora 00:00, până vineri 31 iulie, ora 00:00. Cu excepția litoralului, tot teritoriul belgian este sub avertizare cu cod galben de căldură.

Marți, temperaturile maxime vor urca la 30 de grade Celsius în multe regiuni. Miercuri și joi, acest prag va fi depășit, iar maximele termice pot ajunge la 33 de grade. Prin urmare, este activată faza de avertizare pentru un nou val de căldură.
Vârfurile de temperatură pentru miercuri și joi sunt încă în curs de estimare, iar prognoza pentru vineri și zilele următoare rămâne incertă.
Minimele nocturne vor depăși pragul de 20 de grade în intervalul menționat.
CATEGORIES Belgia
