Povestea Bibliotecii Prichindeilor din Belgia și a cărților magice în limba română

În Flandra de Vest, Anamaria Vition a început o aventură frumoasă despre cărți și prichindei. O poveste în limba română pentru copiii ai căror părinți vor să le păstreze intacte rădăcinile românești chiar dacă la școală învață și se dezvoltă în limba neerlandeză. Și cum îmi plac mult poveștile oamenilor curajoși, care pornesc la drum cu inițiative minunate, vă invit să descoperim împreună ce comori se ascund în Biblioteca Prichindeilor din Belgia. O bibliotecă pe care părinții o pot găsi online și unde pot rezerva cărțile pe care vor să le citească celor mici.

Anamaria și fetița ei, Mara

Și cum orice poveste are un început, Anamaria mi-a spus cum a ajuns la ideea de a înființa o bibliotecă cu cărți în limba română în Belgia: 

”Sunt mai multe motive pentru care am deschis această bibliotecă. În primul rând era păcat să continui să aduc cărți din România și să le păstrez doar pentru fetița mea, mai ales că majoritatea sunt cărți foarte frumoase, cu mesaj pozitiv și cu ilustrații deosebite. Pe urmă, m-am gândit că a crea o comunitate de părinți în jurul cărților ar însemna să aducem aproape de noi niște oameni care au valori similare cu ale noastre și astfel ne-am simți mai puțin dezrădăcinați. Biblioteca este una fizică, în sensul că toate cărțile se află la noi acasă, însă catalogul este pe o platformă online, ceea ce face lucrurile mult mai ușor de gestionat și ca administrator și ca cititor.” 

Ca să ajungeți la Biblioteca Prichindeilor din Belgia este foarte ușor, spune Anamaria: 

”Părinții care vor să devină membri îmi comunică o adresă de e-mail căreia eu ii dau drepturi de utilizare a catalogului. Pe urmă, ei îl pot accesa și pot rezerva până la 3 titluri. Odată făcută cererea de rezervare, îl contactez pe părintele respectiv și stabilim împreună o zi și un loc de întâlnire pentru a-i da cărțile. Din momentul primirii le poate ține 3 săptămâni, iar la finalul perioadei de împrumut ne vedem din nou pentru a le recupera și a-i da eventuale alte cărți rezervate.” 

Sunt părinții interesați în a împrumuta cărți în limba română și a le citi copiilor lor? 

”În ceea ce privește interesul părinților, eu cred că una din trăsăturile definitorii ale românilor este neîncrederea. Și atunci acest lucru se răsfrânge și asupra majorității oamenilor cărora le-am prezentat biblioteca. Mulți privesc cu neîncredere ideea gratuității și se tem de costuri ascunse, alții au tras deja concluzia cum că al lor copil de 3, 4 ani nu este interesat de cărți. Eu însă sper ca inițiativa mea să schimbe această mentalitate și să conving măcar câțiva părinți că noi suntem datori să cultivăm pasiuni și interese sănătoase pentru copiii noștri, lectura fiind unul dintre acestea. 

În plus, în familia noastră lectura este o ocazie de a ne conecta și de a petrece timp de calitate cu copilul. Când venim obosiți de la muncă și fără prea multă energie pentru jocuri, să citim o carte este mai mult decât suficient pentru ca fetița noastră să ne simtă aproape.”

Anamaria Vition are studii în jurnalism și comunicare, așa că am întrebat-o cât de importantă este comunicarea în limba română și de ce crede că un copil trebuie să rămână conectat la tradițiile românești ale părinților: 

”Cu siguranță este important să comunicăm cu copilul nostru în limba maternă, dându-i astfel ocazia de a cunoaște o parte fundamentală a identității lui, însă la fel de important mi se pare expunerea copilului de mic la limba română îngrijită, literară. Astfel, în loc să vedem un copil precoce, care mânuiește tableta la 3 ani, ar fi mai sănătos să ne facem motiv de mândrie din cât de bine și corect se exprimă acel copil în limba română, în ciuda faptului că trăiește într-o țară în care se învață și se vorbește într-o altă limbă.” 

Anamaria creează povești frumoase pe pagina de Facebook a Bibliotecii Prichindeilor din Belgia, așa că, dacă încă ezitați să luați legătura cu ea și să împrumutați cărți pentru copiii dvs., vă invit să intrați în lumea ei și a fetiței ei. Și, de ce nu, să o ajutăm să-și mărească oferta de cărți pentru cei mici.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)