Biblioteca Prichindeilor din Belgia începe o serie de întâlniri de lectură bilingvă româno-neerlandeză

Biblioteca Prichindeilor din Belgia dă startul unei serii de întâlniri prin care își propune să-i inițieze pe cei mici și pe părinții lor în lectura bilingvă româno-neerlandeză.

Prima întâlnire are loc sâmbătă, 16 iulie, la biblioteca din Izegem, de la ora 10.30.

Anamaria Vition, coordonatoarea și inițiatoarea Bibliotecii Prichindeilor, spune că își propune să schimbe percepția pe care o avem despre bibliotecă doar ca spațiu de unde se împrumută cărți.

“Se va citi aceeași carte, o dată în română și o dată în neerlandeză, iar lectura va fi una interactivă, vom folosi un teatru Kamishibai.

Prin această inițiativă îmi propun, pe de-o parte, să le arăt părinților și copiilor români că biblioteca orașului nu este doar un loc de unde împrumutăm cărți, ci poate fi și un spațiu de socializare în jurul cărților. Totodată vreau să le arăt că lectura aceleiași cărți, în română și neerlandeză, poate fi o bună metodă de a învăța limba. Iar pe de altă parte îmi doresc ca seria aceasta de evenimente să aibă succes, să atragă mulți participanți astfel încât și alte biblioteci să devină interesate în a organiza astfel de întâlniri, dându-mi ocazia de a ajunge în orașe în care sunt părinți care poate nu au auzit încă de Biblioteca Prichindeilor.”

Anamaria Vition mi-a mai spus că biblioteca ei are deja 530 de cărți, iar din toamnă activitățile pentru prichindei ajung atât la Bruxelles cât și la Anvers.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)