OCDE: Indexarea automată a salariilor este un mecanism bun în Belgia

Indexarea automată a salariilor, contestată de angajatori, insuficientă pentru sindicate, este un ‘mecanism bun” pentru ca puterea de cumpărare a populației să țină pasul cu inflația.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, OCDE, și-a prezentat cel mai recent raport legat de situația economică din Belgia, în contextul războiului din Ucraina și al crizei Covid-19.

Sindicatele se pregătesc pentru o zi de grevă națională pe 20 iunie, invocând insuficienta indexare a salariilor care nu nai acoperă nevoile oamenilor în situația actuală de criză. Sindicaliștii cer schimbarea legii competitivității din 1996, care impune o normă ce limitează majorăriile salariale în funcție de mai mulți parametri, între care și evoluția salarială din statele vecine.

Inflația ridicată din ultimele luni a dus la depășirea de două ori a indicelui care declanșează mecanismul de indexare automată. Sindicatele consideră că nu este suficient. Între timp angajatorii, dar și o parte din politicieni vor eliminarea acestui sistem.

Sunt discuții și în rândul coaliției de guvernare Vivaldi care caută un nou echilibru între puterea de cumpărare și competitivitate.

În acest context, secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, a comentat pe marginea rolului pe care îl joacă acest mecanism.

„Indexarea automată a salariilor în funcție de inflație protejează puterea de cumpărare”, a subliniat secretarul general al OCDE. „Credem că funcționează bine. Este un sistem bun care oferă un echilibru între diferitele provocări.”

Dar Mathias Cormann a subliniat că indexarea automată a salariilor nu este singurul instrument la dispoziția Belgiei în ceea ce privește stabilirea salariilor. Există și „un plafon care împiedică creșterea salariilor mai rapid decât în țările vecine”, a adăugat Mathias Cormann, referindu-se la legea competitivității contestată de sindicate.

OCDE subliniază că aici trebuie găsit un echilibru. „Sfatul nostru pentru toate țările membre OCDE este să se mențină un echilibru bun între indexarea salariilor pentru a atenua efectele asupra puterii de cumpărare și între importanța menținerii competitivității internaționale”, a explicat Mathias Corman. Prin urmare, pentru secretarul general al OCDE, implementarea mecanismului care impune un standard de salarizare „va fi foarte importantă pentru a proteja în continuare competitivitatea Belgiei, în special față de vecinii ”.

Premierul Alexander De Croo a comentat pe marginea avantajului de a avea acest mecanism de indexare automată.

„În vremuri ca acestea, indexarea poate fi foarte rapidă. În unele țări abia se încep negocierile pe marginea modalităților de păstrare a puterii de cumpărare. În Belgia, chestiunea este rezolvată pentru că este un mecanism automat”, a subliniat Alexander De Croo.

Premierul a insistat și pe cealaltă față a monedei. Dacă pe de o parte există indexarea pentru păstrarea puterii de cumpărare, pe de altă parte există un mecanism de păstrare a competitivității companiilor.

„S-ar putea să fim nevoiți, la un moment dat, să ne limităm doar la indexare și, probabil, să nu facem mai mult pentru a nu pierde competitivitatea față de alte țări”, a adăugat Alexander De Croo. „Această lege există, este adesea menționată ca element de bază al sistemului nostru social. O avem și intenționez să o pun în aplicare”, a subliniat premierul.

Dubla chestiune a competitivității întreprinderilor și a puterii de cumpărare a gospodăriilor este pe agenda guvernamentală. „Vom lua o decizie înainte de 21 iulie. Nu este un secret pentru nimeni că suntem în căutarea unor soluții pe termen lung, dar nu voi spune mai multe”, a mai comentat De Croo.

Totodată, șeful guvernului federal a vorbit și despre celelalte priorități guvernamentale: energia, flexibilizarea pieței muncii și mobilitatea socială. Despre energie, premierul a reafirmat că guvernul său va menține măsurile temporare menite să atenueze creșterile de prețuri.

“Energia este o parte importantă a crizei cu care ne confruntăm astăzi. Șocul energetic este mai mare și durează mai mult decât ne-am așteptat. Am luat câteva măsuri pentru a reduce impactul pentru consumatori. Vom continua cu aceste măsuri și pe parcursul iernii care vine. Este clar că prețurile la energie vor rămâne sub presiune și vom continua să aplicăm aceste măsuri. Dar este momentul să luăm și măsuri structurale cu impact pe termen mai lung – emisii zero și independența energetică. De aceea am decis să extindem perioada de funcționare cu zece ani pentru două dintre reactoarele nucleare. De asemenea, investim 100 de milioane în microcentrale nucleare mai sigure. Totodată ne concentrăm atenția pe energiile regenerabile, cum ar fi cea eoliană și hidrogenul. Și un alt element important este conlucrarea eficientă între guverne. Trebuie să ne asigurăm că facem cu toții eforturi în aceeași direcție.”

Despre reforma pieței muncii, De Croo a menționat recentul acord privind reintegrarea în muncă a bolnavilor de lungă durată, dar și eforturile de a oferi o flexibilitate mai mare a programului de lucru pentru un echilibru mai bun între viața socială și cea privată.

Nu în ultimul rând, premierul a vorbit despre educație:

“Belgia nu are resurse naturale. Singurele resurse pe care le are suntem noi, creierul nostru, talentul nostru, ambițiile noastre. Și cred că o țară ca Belgia irosește prea mult talent. Nu reușim să folosim suficient această resursă. Investind în educație, deschizând sistemul nostru de învățământ pentru a oferi tuturor cât mai multe oportunități, stabilim o bază importantă pentru țara noastră”, a conchis Alexander De Croo.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)