O săptămână de iarnă adevărată cu zăpadă în toate regiunile

Ne așteaptă o săptămână de iarnă adevărată, cu zăpadă de până la 10 cm în Flandra și chiar 20 în Ardeni.

🟡 Rămânem sub avertizare de polei până joi la ora 1:00. Meteorologii au prelungit codul galben pentru aproape toată Belgia cu excepția litoralului, penttu că va ninge, iar șoselele pot fi alunecoase.

Până luni seara târziu, IRM prognozează averse de iarnă în jumătatea de nord-est a Belgiei. În provincile Anvers, Brabantul Flamand și Valon, dar și în Limburg va ninge, iar zăpada se poate așterne într-un strat de până la 3 centumetri în 24 de ore.

În Ardeni, provincile Liège, Namur și Luxemburg va ninge nai abundent, iar aici stratul de zăpadă poate ajunge la 7 cm, cu până la 12 cm în Hautes-Fagnes. În plus, temperaturile vor rămâne negative la peste 300 de metri altitudine.

În cursul nopții de luni spre marți, gerul se va răspândi pe întreg teritoriul, iar în aceste condiții se pot forma zone de gheață pe carosabil.

Miercuri, un nou front cu precipitații de iarnă ajunge treptat dinspre Franța deasupra teritoriului belgian. De la mare până la granițele cu Germania și Luxemburg, cantitățile de precipitații prognozate sunt din ce în ce mai semnificative. În vestul țării, în mare parte provinciile Flandra de Vest și de Est, se va așterne un strat de zăpadă consistent de câțiva centimetri. Meteorologii ne anunță că se pot depăși 10 cm în centru și până la 20 de cm spre sud-est.

La sud de râul Sambre și fluviul Meuse, unde va fi mai cald, precipitațiile se pot transforma în ploaie înghețată.

🟠 Dacă aceste prognoze se confirmă, IRM anunță că multe provincii din centru și est ar putea să treacă la cod portocaliu de polei. Impactul asupra traficului ar putea fi, prin urmare, semnificativ în anumite regiuni.

În privința temperaturilor:

Luni, maximele vor fi cuprinse între 0 și -2 grade în zonele înalte din est, în jur de +2 grade în centrul țării și +3 sau +4 în regiunea de coastă precum și nord-vestul teritoriului. Vântul va sufla în general moderat dinspre vest spre nord-vest, cu rafale de până la 50 sau 55 km/h, iar pe litoral destul de puternic, cu rafale de până la 60 sau 65 km/h.

Luni spre marți, va fi frig cu minime de -3 până la -7 grade la sud de râul Sambre și fluviul Meuse, în jur de -2 grade în centru, în jur de 0 grade sau -1 grad lângă granița cu Țările de Jos și de la +1 grad la malul mării Vântul va scădea în intensitate pentru a deveni slab spre moderat.

Marți, maximele vor fi cuprinse între -2 sau -3 grade în Hautes-Fagnes și +4 grade la mare, sub un vânt slab până la moderat.

În cursul nopții de marți spre miercuri, stratul de nori va deveni din ce în ce mai dens și va ninge în sudul țării. Minimele vor fi cuprinse între -6 grade în Hautes-Fagnes și -1 grad pe coastă. Vântul va sufla slab spre moderat.

Miercuri, temperaturile maxime vor fi ușor pozitive la mare, aproape de 0 grade în rest, dar vor ajunge la 4 sau 5 grade în Lorena belgiană. Același vânt slab până la moderat.

Joi, un front de precipitații va părăsi (rapid) Belgia spre sud-est, apoi cerul se va limpezi. La mare sunt posibile însă ninsori sau lapovițe. Maximele vor varia între -4 grade în Ardenii superiori și +4 grade pe litoral.

Vineri, mai pot cădea fulgi de nea, mai ales în regiunile din apropierea Țărilor de Jos. În celelalte zone, cerul va fi senin o bună parte a zilei. Doar sudul poate fi dominat de nori și ceață. Maximele vor oscila între -4 grade în Ardeni și +4 grade în Flandra, sub vânt slab până la moderat din vest spre sud-vest.

Sâmbătă, cerul va fi acoperit de nori, dar nu vor cădea precipitații. În Ardeni, norii joși și ceața persista în cursul dimineții. Maximele vor fi cuprinse între -4 grade în Hautes Fagnes și 3 grade pe mare, sub un vânt moderat de sud-sud-vest.

Duminică și luni revin ploile, iar temperaturile încep să crească. Maximele urcă până la 5 sau 6 grade duminică și sar spre 9 grade luni.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)