O sâptămână cu vreme rece, vânt puternic, averse și maxime care vor urca la doar 10-11 grade!

Ne așteaptă o săptămână friguroasă, mai degrabă de toamnă, decât de primăvară, potrivit IRM.

Luni, după o dimineață răcoriasă în care soarele a strălucit în anumite regiuni, de la prânz intrăm sub cod galben de vânt puternic. Vin averse dinspre litoral spre Ardeni cu risc de furtună. În zonele înalte va cădea lapoviță. Maximele vor fi cuprinse între 8 grade în Ardeni și 11 grade în centru.

Luni spre marți, cerul rămâne acoperit și pot fi averse dinspre Marea Nordului. Minimele vor fi cuprinse între 0 grade în Hautes-Fagnes și 7 grade pe mare. Vântul va sufla moderat până la destul de puternic dinspre vest. La mare rafalele ar putea ajunge în continuare la 80 de km /h.

Marți, vor fi înnorări abundente cu ploi uneori sub formă de averse, care vor străbate țara de la nord la sud. Maximele vor varia între 10 grade în Flandra și 4 grade în Hautes-Fagnes. Vântul moderat până la destul de puternic va întări senzația de frig. Rafalele ar putea atinge 70 km/h, iar de-a lungul coastei chiar 80 km/h.

Miercuri, frig și instabilitate atmosferică cu posibile averse furtunoase și destul de puternice. Maximele vor varia între 6 și 10 grade, iar în noaptea următoare pot apărea zone de îngheț la sol. Vântul va sufla în general moderat de la nord la nord-vest.

Joi, vremea se va menține friguroasă cu câteva averse în timpul zilei, dar mai puțin frecvente decât în zilele precedente. Maximele vor ajunge la 8 până la 11 grade.

Vineri, vremea continuă să fie foarte înnorată cu noi perioade de ploaie sau averse în timpul zilei. Maxime de 6 până la 11 grade.

Sâmbătă, același scenariu și maxime și mai modeste de 5 până la 9 grade.

Duminică vor fi în continuare mulți nori și câteva averse. Maximele vor fi cuprinse între 8 și 11 grade.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)