O săptămână cu vreme cenușie, vânt și ploi
Ne așteaptă o săptămână cu foarte puțin soare. Va fi vânt și va ploua. Iar maximele vor ajunge și la 11 grade.
Luni, cerul va fi în cea mai mare parte cenușiu, cu mulți nori joși. În sudul Ardenilor, se formează ceața care limitează vizibilitatea. Estul țării ar putea beneficia încă de câteva raze de soare în cursul dimineții. Maximele vor varia între 1 grad în Gaume și 9 grade în regiunea litoralului, cu valori de 5 până la 7 grade în centrul țării. Vântul va sufla moderat de la sud la sud-vest.
Noaptea de luni spre marți vine cu înnorări abundente în toate regiunile și poate ploua slab în nord-vestul țării, în a doua parte a nopții. Minimele vor oscila între 0 grade în zonele înalte din est și 8 grade la mare. Vântul moderat din sud spre sud-vest va deveni uneori destul de puternic pe litoral.
Marți, persistă înnorarea abundentă și ploile în toată țara. Maximele vor fi cuprinse între 3 grade pe înălțimile Ardenilor și 10 grade la malul mării. Vântul va sufla moderat, iar de-a lungul coastei destul de puternic, potrivit prognozei IRM.
Miercuri, vremea va continua să fie cenușie cu risc de averse. Maximele pornesc de la 4 grade în Ardenii superiori și 9 grade de-a lungul coastei. Vântul va sufla moderat în interior și puternic la mare, cu rafale de 60 până la 70 km/h.
Joi, vremea va fi dominată de vânt și nori denși. Vor fi averse, dar se încălzește, iar maximele oscilează de la 6 până la 11 grade. Vântul de vest va sufla moderat până la destul de puternic, iar la mare va fi chiar foarte puternic, cu rafale de 70 până la 90 km/h.
Vineri și sâmbătă, vremea va rămâne variabilă și vântoasă, cu posibile averse. Se răcește, iar maximele pornesc de la 2 grade și nu vor mai depăși 7 grade, sub vânt moderat în manoritatea zonelor și încă foarte puternic de-a lungul litoralului.
Duminică, vântul va domina întreaga zi și va ploua. Dar temperaturile maxime urcă între 5 și 10 grade.