IRM emite o alertă de ploi torențiale

Actualizare: Avem și un cod galben de vânt pentru tot teritoriul, între orele 11:00 și 22:00, pentru vineri, 10.03.

Meteorologii ne avertizează că Belgia va fi traversată de mai multe fronturi care aduc precipitații abundente, în următoarele 24 până la 36 de ore. Pentru patru provincii – Liège, Luxemburg, Namur și Hainaut – este cod galben de precipitații abundente. Alerta este în vigoare până vineri, 10 martie, la ora 21:00, potrivit IRM.

În sudul Belgiei, în bazinul hidrografic al râului Sambre și al fluviului Meuse este posibil să cadă până la 25 de litri/m2 de precipitații sub formă de ploaie, local chiar mai mult, în decursul a 24 de ore.

Joi spre vineri noaptea, plouă peste tot, dar temperaturile minime sunt destul de ridicate între 7-8 grade. Vineri va ploua în majoritatea regiunilor, cu reprize însorite la mare. Temperaturile maxime urcă la 10-12 grade.

Există și vigilență hidrologică sporită pe mai multe râuri, după ce ninsorile abundente de miercuri s-au topit rapid, iar de câteva ore bune plouă torențial. Nivelul apelor a crescut brusc mai ales în regiunea Liège. Hidrologii au lansat faza de pre-alertă, după ce râul Vesdre a crescut cu un metru la Chaudfontaine, ceea ce înseamnă că râul și-a dublat volumul în 24 de ore. Prognoza sugerează o stabilizare în cursul serii, înainte de o posibilă creștere spre dimineață. Aceeași situație este de așteptat și pe Ourthe, cu debite probabil importante vineri în zori. Autoritățile nu prevăd însă „consecințe semnificative”, potrivit RTBF Info. Prin urmare, chiar dacă nivelul apei crește în cursul nopții nu sunt motive de îngrijorare.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)