Inflație record de peste 20% în supermarketuri

În ultimele trei luni, creșterile de preț au fluctuat în jurul valorii de 19,5% în supermarketuri. Pentru luna martie, inflația produselor vândute de marile spații comerciale a depășit pentru prima dată 20%, un record absolut, indică Asociația pentru protecția consumatorilor, Test- Achats/ Test-Aankoop.

Vorbim de un vârf de 20,6%, iar acest fapt este determinat în mare măsură de prețul legumelor, care au fost în medie cu 31% mai mari în martie 2023 față de martie 2022. Și dacă excludem cartofii, care s-au scumpit mai puțin, inflația pentru legume ajunge la 40%, adaugă organizația. Din cauza creșterii constante a inflației, o familie formată din două persoane cheltuie acum 521 de euro pe lună în supermarket. “Cu 89 de euro mai mult decât acum un an”, observă Julie Frère, purtătoarea de cuvânt a Test- Achats/ Test-Aankoop.

Pe lângă legume, produsele din hârtie precum șervețele, hârtia igienică și prosoapele de hârtie sunt, în medie, cu 39% mai scumpe decât în martie anul trecut. Produsele lactate au și ele prețuri mai mari cu 26% față de 2022, cu vârfuri excepționale pentru brânză (+42%), smântână (+33%) și laptele semidegresat (+29%). Pâinea este cu 24% mai scumpă decât acum un an, mai notează organizația pentru protecția consumatorilor.

În fiecare lună de mai bine de un an, Test- Achats/ Test-Aankoop urmărește evoluția prețurilor din supermarketuri pentru a măsura inflația produselor vândute acolo.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)