Inflația rămâne stabilă la 3,2% în noiembrie
Inflația a rămas stabilă la 3,20% în noiembrie, la același nivel în octombrie, dar mai mare decât în septembrie când era la 3,06%, arată datele Statbel.
Inflația de bază, care nu ține cont de modificările prețurilor la produsele energetice și la produsele alimentare neprelucrate, revine la nivelul din septembrie la 2,80%, după un puseu 3,01% în octombrie.
Inflația energetică avansează cu peste două procente în noiembrie, ajungând la 9,44%, comparativ cu 7,26% luna trecută și 6,72% în septembrie. Pentru energia electrică, inflația a crescut de la 13,7% în octombrie la 15,2% în noiembrie. Pentru gazele naturale, inflația s-a diminuat de la 125,4% la 111,3%. Inflația ridicată la energie din ultimele luni se explică prin diminuarea impactului subvențiilor guvernamentale. Eliminarea treptată a subvențiilor va avea în continuare un impact ascendent asupra inflației până în februarie 2025 inclusiv. Pe de altă parte, prețul la păcură a scăzut cu 9,4% în decurs de un an. De asemenea, prețurile la carburanți au scăzut cu 8,1% față de anul trecut și rămân stabile luna aceasta față de luna precedentă.
Inflația serviciilor a scăzut și ea de la 3,97% la 3,52% între octombrie și noiembrie. Inflația chiriilor s-a diminuat de la 4,59% la 4,50%. Aceeași observație și pentru inflația produselor alimentare (inclusiv băuturi alcoolice), care sa situat la 0,80% luna aceasta, față de 1,86% luna precedentă.
Față de noiembrie 2023, cel mai mult s-au scumpit gazele naturale cu 111,3%, fructe de mare proaspete cu 39,2%, o serie de produse din tutun și țigările cu 28,8%, GPL-ul cu 27,8%, cidrul cu 22,0%, uleiul de măsline cu 21,9%, untul cu 18,5% și ceaiul cu 13,2%. Pe de altă parte s-au ieftinit cel mai mult carnea de vânat cu 12,9%, pizza și quiche-urile cu 12,4%, vinul cu 11,4%, echipamentele video (televizoarele, de exemplu) cu 9,5%, păcura pentru încălzire menajeră cu 9,4%, motorina cu 8,7% și benzina cu 8,6%.
În ultimele sale previziuni, Biroul de Planificare prognozează o rată anuală a inflației de 3,1% în 2024, față de 4,06% în 2023 și 9,59% în 2022.