Începe campania de toamnă de vaccinare împotriva corona
Campania de vaccinare de toamnă împotriva Sars-Cov-2 începe luni în Belgia.
Este vorba despre o a doua doză booster, adică doza 4 în majoritatea cazurilor. Injecția nu este obligatorie, dar este totuși recomandată pentru grupurile de persoane vulnerabile, inclusiv persoanele în vârstă sau cele cu comorbidități.
Campania începe în toate cele trei regiuni belgiene: Bruxelles, Flandra și Valonia. Toate persoanele cu vârsta peste 50 de ani care au primit o invitație vor putea să se programeze pentru vaccinare începând din 12 septembrie. Iar de la 1 octombrie se pot vaccina toți adulții cu vârste peste 18 ani care doresc să se imunizeze împotriva coronavirusului.
Injecțiile se vor administra cu vaccinuri de la Pfizer și Moderna adaptate la varianta Omicron.
Cifrele corona sunt în prezent destul de stabile, potrivit datelor Sciensano. În ultimele șapte zile, 60 de pacienți au fost spitalizați zilnic. Sunt 769 de persoane internate în spitale, dintre care 56 la ATI.
Între 30 august și 5 septembrie, zilnic, 1.489 de persoane au avut un test pozitiv pentru coronavirus. În aceeași perioadă, 6,1 persoane au decedat în fiecare zi ca urmare a unei infecții cu Sars-Cov-2.