Prețurile la energie electrică ajung la cel mai ridicat nivel din ultimele 12 luni
Prețurile la energie electrică au atins cel mai înalt nivel în aproape un an, iar cauzele sunt condițiile meteo.
Prețul pentru livrare a ajuns marți la 137 de euro pe megawat oră, cel mai ridicat nivel de la sfârșitul lunii noiembrie 2023. În jurul orei 18:00, prețul pe megawat oră va ajunge chiar la 325 de euro, cel mai mare din decembrie 2022. Nivelul de tarif va continua să urce și miercuri până la 152 de euro pe megawat oră, cu un vârf de 363 de euro între orele 18:00 și 19:00, transmite RTL Info. În Germania, unde dependența de energia eoliană este foarte mare, prețul ar putea ajunge chiar și la 800 de euro.
Explicația, potrivit lui Matthias Detremmerie, dealer de energie la furnizorul Elindus, este simplă: lipsa vântului în Europa de Vest și producția scăzută a panourilor fotovoltaice. Acestora li se adaugă temperaturile mai scăzute din ultimele zile, deci consumul mai mare. Toți acești factori cumulați împing prețurile angro pe piața de electricitate la cele mai ridicate niveluri din ultimele 12 luni.
În plus, reactorul 4 al centralei nucleare Doel, a cărui capacitate este de o mie de megawați, se află în întreținere până la sfârșitul lunii noiembrie.
Matthias Detremmerie nu se așteaptă la o temperare imediată, dar situația nu este îngrijorătoare, spune el, pentru că luna noiembrie este în mod tradițional o lună mai complicată pe piața de energie electrică.