Ianuarie 2023 aduce câteva noutăți importante pentru viața noastră de zi cu zi

Început de an, început de lună și câteva noutăți pentru ianuarie 2023 pe care le trecem în revistă!

Se scumpesc consultațiile medicale

Prețul unei consultații atât la medicul generalist, cât și la anumiți medici specialiști se majorează la 30 de euro. Un acord între medici și asigurări face ca tarifele să fie indexate cu 7,11%, după ce o creștere de 2% se aplică deja de anul trecut. Inami a făcut calcule pentru o majorare unitară la fiecare specialitate.

Printr-un acord suplimentar s-au actualizat și cele mai mici tarife pentru consultații. Este vorba de medicii generalişti, dar şi de o serie de specialişti. Prețul unei vizite la medicul generalist va crește de la 27,25 euro în 2022 la 30 euro. Aceasta reprezintă o majorare suplimentară de 0,81 de euro pe lângă indexarea de 7,11 %, ducând prețul final la 10%. Vizitele la specialiști, care erau sub nivelul de 30 de euro, vor ajunge și ele la această sumă. Și consultațiile peste acest prag de 30 de euro vor fi ajustate.

Se majorează tarifului social la energie

Tariful social la energie electrică și gaze va crește în ianuarie cu 7,8%, respectiv, 9,7%, potrivit datelor Autorității federale de reglementare în domeniul energiei (Creg). Tariful social la electricitate va ajunge, în primul trimestru al 2023, la 28,579 cenți pe KWh (de la 26,510 cenți în trimestrul IV 2022), inclusiv TVA. Pentru gaz, suma va fi de 3,729 de cenți pe KWh (3,400 de cenți), TVA inclus.

Adaptarea grilelor de impozitare crește salariile cu cel puțin 600 de euro pe an

Salariile lunare nete, atât în sectorul privat, cât și în cel public, cresc cu cel puțin 50 de euro. Prin urmare, cumulat, este vorba de 600 de euro net pe an, în urma adaptării grilelor de impozitare și a calculelor impozitului reținut la sursă, conform prestatorului de servicii în resurse umane SD Worx.

Prin comparație, acum doi ani, se punea problema unei creșteri de doar cinci euro pe lună, adică de 60 de euro pe an. Anul trecut creșterea a fost de aproximativ 240 de euro pe an. Această creștere, care diferă în funcție de situația familială, nu ține cont de indexarea automată a salariilor pe sectoare, subliniază SD Worx.

Independenții în incapacitate de muncă pot relua activitatea fără undă verde prealabilă

Lucrătorii independenți aflați în incapacitate de muncă de lungă durată își vor putea relua activitatea fără autorizarea prealabilă din partea unui consilier medical. Această măsură urmează recomandările unui grup de lucru, format din membri ai Comitetului de management al asigurărilor de compensare a lucrătorilor independenți și membri ai Comisiei superioare a Consiliului Medical pentru Invaliditate, care a pledat pentru o mai mare flexibilitate atunci când independenții doresc să se întoarcă la muncă după o perioadă de inactivitate.

Statutul de artizan devine mai accesibil

Procedura de accesare a statutului de artizan atestat este simplificată de la 1 ianuarie 2023. Concret, companiile fără personalitate juridică vor putea acum să depună cereri de recunoaștere a statutului de artizan, iar producătorii artizanali pot fi recunoscuți. Vor putea revendica acest statut și companiile în care doar o parte din activități sunt artizanale, acest lucru permițând în special recunoașterea independenților a căror meșteșug reprezintă o activitate printre altele. În plus, procedura va fi digitalizată pentru o mai mare accesibilitate, fără a fi abandonată procedura clasică. În sfârșit, funcționarea Comisiei de Artizani, care atribuie statutul, va fi îmbunătățită. Obiectivul este de a încuraja cât mai mulți oameni să ceară această certificare și astfel să se alăture celor 2.000 de artizani recunoscuți pe care îi are deja Belgia.

Flandra: Studenții pot lucra mai mult fără a pierde beneficiile sociale

Studenții vor putea lucra mai multe ore fără a-și pierde dreptul la beneficiile sociale din Groeipakket. Guvernul flamand a aprobat o propunere a ministrului de resort pentru a răspunde astfel unei decizii a guvernului federal de a ridica limita maximă a numărului de ore de muncă permise studenților pe an. Din 2023, studenții pot lucra maximum 600 de ore pe an, în loc de 475 de ore. Modificarea va fi valabilă doi ani. Ulterior, măsura va fi evaluată, la fel ca și decizia guvernului federal.

Tații beneficiază de 20 de zile de concediu de naștere

Pentru orice naștere de la 1 ianuarie 2023, concediul pentru tați va fi majorat la 20 de zile. În 2021, numărul de zile a crescut deja de la 10 la 15. Prin urmare, au fost adăugate cinci zile suplimentare, așa cum se prevedea în acordul guvernamental. Fiecare lucrător, fie că este angajat cu normă întreagă sau cu normă parțială, are dreptul la douăzeci de zile de absență în termen de patru luni de la data venirii pe lume a unui copil. În primele trei zile de concediu de naștere, lucrătorul își păstrează întreaga remunerație plătită de angajator. Pentru zilele următoare, primește o indemnizație de la casa sa de asigurări de sănătate, care corespunde cu 82% din salariul brut.

Reducerea beneficiului fiscal pentru instalarea stațiilor de încărcare electrică

Avantajul fiscal pentru instalarea stațiilor de încărcare electrică va fi redus atât pentru persoane fizice, cât și pentru întreprinderi. Schema a fost introdusă de guvernul federal în septembrie 2021 pentru a permite o creștere accelerată a infrastructurii de încărcare a mașinilor electrice din Belgia.

Avantajul fiscal pentru persoane fizice, fie că sunt proprietari sau chiriași, scade astfel de la 45% la 30% la 1 ianuarie 2023, apoi la 15% la 1 ianuarie 2024. Potrivit ministrului federal de finanțe Vincent Van Peteghem (CD&V), acest avantaj este eliminat treptat pentru a încuraja oamenii să investească rapid.

Valonia: Apa se scumpește pentru prima oară după 9 ani

Prețul apei, care este neschimbat din 2014, crește în Valonia de la 1 ianuarie. Guvernul valon a validat solicitarea făcută în acest sens de către compania valonă de apă (SWDE). Costul real de distribuție, constând în costurile suportate de compania de distribuție a apei pentru a capta apa, a o trata, a o depozita și a o distribui fiecărui consumator, va crește de la 2,62 la 2,80 de euro pe metrul cub. Aceasta va avea ca rezultat, pentru consum mediu, o creștere a facturii de 16 euro pe an, sau de 1,33 euro pe lună. Majorarea se referă la cele 190 de municipalități deservite de SWDE, din cele 262 din regiunea valonă.

Toate capsulele de cafea pot fi aruncate în sacii albaștri

De la 1 ianuarie 2023, putem arunca toate capsulele de cafea, indiferent dacă sunt din aluminiu sau plastic, în sacii albaștri PMD pentru a fi reciclate, a indicat Fost Plus, compania responsabilă cu reciclarea deșeurilor menajere din Belgia. Vor fi amenajate cinci centre de sortare speciale pentru aceste deșeuri. Fost Plus speră să poată recupera 4.500 de tone de materiale, 3.000 de tone de aluminiu și 1.500 de tone de plastic, în urma reciclării acestor capsule.

Se măresc tarifele Proximus

Proximus majorează tarifele pentru majoritatea serviciilor sale, în medie cu 4 până la 6% de la 1 ianuarie. Creșterea va fi de 3 până la 4,5 euro pe lună și va viza majoritatea ofertelor combinate. Internetul fix va crește și el, de la 3 euro pentru abonamentul Maxi la 54,99 euro lunar, sau 59,99 euro pentru fibră. Pe partea de telefonie mobilă, prețurile anumitor produse vor fi majorate, în timp ce utilizarea datelor online și a apelurilor va fi mai costisitoare pentru clienții cu cartele preplătite din afara ofertei combinate. Utilizarea unei linii de telefonie fixă se majorează cu 1,5 euro, la 26,13 euro. În cele din urmă, brandul low-cost Scarlet nu este imun la mișcare. Se scumpește și formula cea mai ieftină Scarlet care include internet nelimitat de la 32 la 34 de euro pe lună, în timp ce pachetul trio (internet, televiziune și telefonie fixă) se majorează cu 2 euro la 42 de euro pe lună.

Fumatul este interzis în gări

Fumatul este interzis pe peroanele tuturor gărilor belgiene, inclusiv în aer liber. Interdicția se referă la toate tipurile de fumat. Această măsură vizează cele 550 de gări belgiene și urmărește trei obiective foarte specifice: sănătate, curățenie și claritate, pentru că până acum legea lăsa loc de interpretare în privința spațiilor în aer liber.

Trenuri de noapte între Bruxelles și Berlin din mai 2023

Un tren de noapte pus în funcțiune de start-up-ul belgiano-olandez European Sleeper va circula între Bruxelles, Amsterdam și Berlin din luna mai a acestui an. Trenul de noapte va asigura călătorii dus-întors de trei ori pe săptămână. Prima călătorie este programată pentru 25 mai, cu plecare din Germania. Călătorii vor părăsi Berlinul la ora 22:56 și vor ajunge a doua zi la ora 9:27 la Bruxelles-Midi. Trenul va opri și la Anvers la ora 8.47. Din Berlin, trenurile pleacă duminica, marțea și joia.

De la Bruxelles-Midi, garniturile pornesc lunea, miercurea și vinerea la ora 19.22 (20.01 la Anvers), cu o primă călătorie pe 26 mai pentru a ajunge la Gara Centrală din Berlin (Berlin Hauptbahnhof) la ora 6:48 a.m. Sunt planificate opriri intermediare la Roosendaal, Rotterdam Central, Haga HS, Amsterdam Central, Amersfoort, Deventer, Bad Bentheim și Hannover Hbf. Gările Amersfoort și Haga nu vor fi deservite de trenurile care pleacă din Berlin.

Surse: RTBF Info, HLN, VRT NWS, Le Soir

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)