Grevă pe aeroporturile din Zaventem și Charleroi marți, 1 octombrie! Multe zboruri anulate!
Aeroportul Charleroi (BSCA) va funcționa doar la 30% din capacitate. marți, 1 octombrie, din cauza unei greve a serviciului de securitate. Multe zboruri vor fi anulate, potrivit conducerii aeroportului. Pasagerii afectați vor fi contactați de compania aeriană pentru o nouă rezervare sau o rambursare a zborului. Călătorii al caror zbor este menținut sunt rugați insistent să ajungă la terminal cu 3 ore inainte de zbor și să călătorească doar cu bagajul de mănă, întrucât manipularea bagajelor de cală nu este garantată, precizează aeroportul.
“Dacă ați avut un zbor programat pentru această marți și acesta este anulat, vă rugăm să nu veniți la aeroport”, mai anunță responsabilii aeroportului. “Aeroportul Charleroi își cere scuze pasagerilor afectați și, împreună cu partenerii săi, va face tot posibilul pentru a se asigura că zborurile sunt menținute în deplină siguranță.”
Aeroportul Zaventem a decis, pentru siguranța pasagerilor și a personalului, să anuleze toate plecările marți, 1 octombrie. Aproximativ 50.000 de pasageri sunt afectați de aceste anulări. Sosirile ar fi în continuare posibile și ar putea fi gestionate, anunță aeroportul. De luni seara, 30 septembrie, de la ora 22:00, până marți, 1 octombrie, la miezul nopții, niciun zbor nu va pleca de pe aeroportul din Zaventem.
O demonstrație națională în sectoarele de securitate, curățenie și catering este planificată în la Bruxelles. Protestul va avea loc în cartierul european. Federațiile sindicale europene UNI Europa și Effat, precum și sindicatele belgiene cer condiții de muncă decente și salarii echitabile pentru personal.