Flandra: Primele și subvențiile pentru chirii vor fi ajustate de la 1 iulie

Inflația ridicată determină guvernul flamand să mărească primele și subvențiile pentru chirie, după ce s-a constatat că mulți beneficiari riscă să piardă aceste drepturi din cauza prețurilor în creștere.

Aceste stimulente sunt acordate celor cu venituri reduse și celor care sunt pe lista de așteptare pentru o locuință socială. Prima este acordată celor care închiriază de pe piața liberă în timp ce așteaptă o locuință socială. Subvenția le este acordată celor cu venituri reduse care se mută într-o casă goală, de exemplu, și nu au bani să o mobileze. Există o indexare anuală, la fiecare 1 ianuarie, dar anul acesta, în mod excepțional, va exista o a doua indexare de la 1 iulie pentru a se ține pasul cu inflația.

Aceste sume se calculează în funcție de o chirie maximă stabilită de guvern. Ministrul flamand al locuinței, Matthias Diependaele (N-VA) a declarat pentru HLN că sunt “prime și subvenții care au fost suspendate din cauza unei chirii prea mari”.

„Din cauza inflației ridicate, multe persoane, care au dreptul la aceste ajutoare, riscă să le piardă, deoarece indexarea noastră de la 1 ianuarie este deja depășită.”

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.