Elevii francofoni revin în clase!

Pauza din școlile francofone a luat sfârșit. Copiii revin în clase, după două săptămâni de vacanță.

Este perioada în care orarele comunităților lingvistice sunt complet decalate. Dacă școlile cu predare în olandeză și germană păstrează vechiul calendar, cele cu predare în franceză sunt în al doilea an în care aplică un nou ritm școlar, cu vacanțele din timpul anului mai lungi, de două săptămâni, și vacanța mare mai scurtă, de șase săptămâni.

Următoarea pauză este de două săptămâni pentru toată lumea. Dar, dacă școlile neerlandofone, cele germanofone și europenele au vacanța de Paști, cele francofone vor avea doar o zi liberă, în lunea Paștilor, și vacanța la început de mai.

Școlile neerlandofone

Vacanța de Paști – de luni, 1 aprilie, până duminică, 14 aprilie 2024;

Ziua Muncii – miercuri, 1 mai 2024;

Ziua Înălțării Domnului – joi, 9 mai, și vineri, 10 mai 2024 ( în educație artistică cu frecvență redusă doar 9 mai)

Rusaliile – luni, 20 mai 2024;

Vacanta mare – de luni, 1 iulie 2024 (ultima zi de școală este 28 iunie 2024).

Școlile francofone

Lunea Paștilor – 1 aprilie 2024;

Vacanța de primăvară (fosta vacanță de Paști) – de luni, 29, aprilie 2024, până vineri, 10 mai 2024 (Paștele ortodox se sărbătorește pe 5 mai, deci copiii români din școlile cu predare în franceză vor fi liberi);

Rusaliile – luni, 20 mai 2024;

Vacanța de vară începe sâmbătă, 6 iulie 2024.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)