Prețurile alimentelor din supermarketuri rămân ridicate, în pofida scăderii celor la materiile prime și la energie

Produsele din supermarketuri sunt, în medie, cu 15,4% mai scumpe decât anul trecut, conform Organizației pentru protecția consumatorilor, Testachats /Testaankoop, care a ajuns la această concluzie pe baza comparației lunare a prețurilor la scară largă. Se simte o scădere față de nivelul de 20% înregistrat la începutul anului, dar unele prețuri sunt inexplicabile, potrivit organizației.

Testachats/Testaankoop a comparat prețurile a peste 3.000 de produse din supermarketuri în fiecare lună timp de mai bine de un an. Aceste cercetări arată acum că prețurile cresc mai puțin rapid decât acum câteva luni, ceea ce este o veste bună. Inflația la alimente a scăzut pentru a patra oară consecutiv și a revenit la nivelul de acum 7 luni.

În același timp, organizația nu înțelege de ce o serie de produse rămân în continuare scumpe, chiar dacă prețurile materiilor prime și ale energiei au scăzut de câteva luni. Organizația repetă cererea adresată guvernului de a investiga dacă există creșteri false de preț. Ministerul Economiei spune că ancheta este în derulare, dar ar putea dura câteva luni, potrivit VRT NWS.

Testachats/Testaankoop speră, de asemenea, că plângerea sa depusă la Autoritatea pentru Concurență va da rezultate în curând și că prețurile vor scădea apoi rapid.

Legumele s-au scumpit foarte mult în ultimul an, cu o medie de aproximativ 33%. Morcovii sunt la valori aberante, spune organizația. Plătim cu 73% mai mult decât anul trecut. Și ceapa e mai scumpă cu 58 la sută, iar conopida cu +29 la sută.

Alte creșteri importante sunt la ketchup (+44%), muștar (+39%), cartofi prăjiți congelați (38%) și pasta de roșii (+35%). Produsele lactate, cum ar fi brânzeturile și laptele, au devenit în medie cu 18 la sută mai scumpe, iar prețul pâinii a crescut, în medie, cu 16%. Cu toate că prețul internațional pentru materiile prime de bază a scăzut considerabil.

Coșul de cumpărături pentru o familie formată din 2 persoane costa aproximativ 531 de euro în iulie. Adică cu 1 euro mai mult decât în iunie și cu 71 de euro mai mult decât acum un an.

Organizația mai susține că produsele din hârtie sunt, de asemenea, foarte scumpe. Hârtia igienică, rulourile de bucătărie și batistele au prețuri cu 23 la sută mai mari în ultimul an, dar au fost foarte scumpe și anul trecut comparativ cu anul precedent. Acum se plătește pentru aceste produse, în medie, cu 59% mai mult decât acum doi ani.

Singurul lucru pozitiv pe care îl remarcă Organizația pentru protecția consumatorilor este că prețurile rămân mai mult sau mai puțin stabile față de luna trecută datorită încetinirii inflației.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)