Deputații europeni cer includerea dreptului la avort în Carta drepturilor fundamentale a UE

Deputații europeni au cerut joi includerea dreptului la avort în Carta drepturilor fundamentale a UE. Aceștia condamnă restrângerea drepturilor femeilor în întreaga lume, inclusiv în anumite state membre ale Uniunii.

Foto Parlamentul European

Printr-o rezoluție nelegislativă, europarlamentarii solicită modificarea articolului 3 din Cartă, astfel încât să se stipuleze că „orice persoană are dreptul la integritate fizică, la acces liber, informat, complet și universal asupra drepturilor sexuale și reproductive și la toate drepturile conexe, la servicii de sănătate fără discriminare, inclusiv acces la avort sigur și legal.”

Textul îndeamnă statele membre să depenalizeze complet întreruperea voluntară a sarcinii (avortul) și să înlăture obstacolele din calea acestei intervenții. Deputații europeni cer Poloniei și Maltei să abroge legile care interzic și restricționează avortul. Metodele și procedurile de avort ar trebui să fie o parte obligatorie a curriculumului pentru medici și studenții la medicină, potrivit parlamentarilor UE.

Statele membre ar trebui să garanteze accesul la toate serviciile de sănătate a reproducerii, inclusiv la educația sexuală și relațională adecvată vârstei. Organizațiile care lucrează împotriva egalității între femei și bărbați și împotriva drepturilor femeilor nu ar trebui să mai primească finanțare europeană, potrivit PE.

„În toată Europa, femeilor li se refuză dreptul de a-și controla corpul. Unele sunt forțate să plătească cu viața pentru că medicilor le este frică să le ofere îngrijiri salvatoare sub formă de avorturi justificate medical”, a declarat europarlamentara Gwendoline Delbos-Corfield (Verzi).

„Faptul că am reușit astăzi să confirmăm o majoritate parlamentară pentru aceste drepturi, este un semnal fără precedent și extrem de important.” „Dreptul la avort sigur și legal este o necesitate și o chestiune de sănătate publică”, susține și eurodeputata Nathalie Colin-Oesterlé, din grupul PPE.

Rezoluția a fost aprobată cu 336 de voturi pentru, 163 împotrivă și 39 de abțineri. Un grup mare de europarlamentari PPE au votat împotrivă, la fel ca grupul euroscepticilor ECR (Conservatori și Reformiști) și grupul ID de extremă dreapta.

Nu este prima dată când Parlamentul adoptă o rezoluție prin care se solicită ca dreptul la avort să fie inclus în Carta Drepturilor Fundamentale.
În iulie 2022, legislativul european a adoptat o rezoluție similară ca răspuns la hotărârea Curții Supreme a Statelor Unite, care a revocat garantarea dreptului la avort.

Îngrijirea sănătății, inclusiv sănătatea sexuală și reproductivă, intră sub jurisdicție națională. Franța este prima țară din UE care a inclus dreptul la avort în Constituția sa. Modificarea Cartei drepturilor fundamentale a UE pentru a include avortul ar necesita acordul unanim al tuturor statelor membre, obiectiv foarte greu de atins.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)