Crește numărul creditelor ipotecare aprobate în al doilea trimestru al anului


Peste 47.000 de credite ipotecare au fost acordate în al doilea trimestru al anului, în valoare totală de aproximativ 7,7 miliarde de euro, excluzând refinanțările, potrivit datelor Federației din sectorul financiar, Febelfin, și Uniunii Profesionale de Credit (UPC). Este o creștere anuală de 5,8%.

În timp ce primul trimestru a înregistrat o creștere a cererilor de credit de la an la an, numărul dosarelor aprobate în primele trei luni ale anului a fost în scădere. Cu toate acestea, tendința generală arată o creștere în trimestrul al doilea. Au fost peste 73.000 de cereri de împrumut, marcând o majorare de puțin peste 4,5% între aprilie și iunie 2024 față de aceeași perioadă a anului trecut. Volumul acestor aplicații a crescut cu 7,4%.

Volumul creditelor acordate a cunoscut o creștere anuală de 5,8%, iar suma corespunzătoare a crescut cu aproximativ 4,8%, fiind vorba de o primă astfel de creștere înregistrată din prima jumătate a anului 2022 încoace, notează Febelfin.

Împrumuturile pentru renovare și cele pentru achiziționarea de locuințe sunt principalii factori în această tendință crescătoare, în timp ce creditele pentru construcții continuă să aibă performanțe slabe, în scădere cu 15%.

Suma medie împrumutată pentru achiziții de locuințe s-a majorat în trimestrul al doilea, ajungând la aproximativ 196.000 de euro, la fel ca și cea pentru construcții, la 220.000 de euro. Pentru creditele de cumpărare și renovare, suma medie a ajuns la 192.000 EUR.

La fel ca la începutul anului, peste nouă din 10 debitori (95,6%) au ales în trimestrul II o dobândă fixă, sau o dobândă variabilă completată cu o perioadă inițială de rate garantate de cel puțin 10 ani.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.