Codeco: Subiectele de pe agenda reuniunii de vineri

Autoritățile federale și regionale se reunesc vineri, 20 mai, pentru o evaluare a situație epidemiologice privind infecțiile cu coronavirus.

Din 7 martie suntem în cod galben pe barometrul corona, ceea ce înseamnă că aproape toate măsurile sanitare menite să încetinească răspândirea virusului au fost eliminate.

Cu toate acestea, purtăm încă măști în transportul public, iar ridicarea acestei obligații rămâne cea mai așteptată decizie a reuniunii de vineri. Iar semnalul că măștile vor fi eliminate a fost dat deja duminică de ministrul Sănătății. Și epidemiologii sunt de părere că este momentul să se renunțe la mască în transportul public. Prin urmare, guvernul federal este așteptat, în coordonare cu regiunile, să anuleze această obligație.

Masca ar rămâne însă obligatorie în spitale, săli de așteptare și la farmacie. Frank Vandenbroucke a mai insistat asupra importanței măștii pentru persoanele în vârstă și cele vulnerabile.

Permisul sanitar – Covid Safe Ticket – ar reveni și el în discuțiile politice la reuniunea Codeco.

Cadrul legal care permite implementarea unui permis sanitar în Belgia expiră pe 30 iunie.

Potrivit Le Soir, ministrul Sănătății, Frank Vandenbroucke (Vooruit), ar fi profitat de întâlnirile cu diverșii miniștri pentru a discuta extinderea cadrului legal care permite impunerea unui permis sanitar. Socialistul flamand și-ar dori să poată extinde acest termen pentru a interveni în cazul unei reizbucniri epidemice.

Chiar dacă asta nu înseamnă reintroducerea CST în curând, posibilitatea de a extinde cadrul legal care permite implementarea acestuia nu mulțumește pe toată lumea din executiv. Le Soir mai scrie că ecologiștii ar fi extrem de reticenți.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)