Cod portocaliu de caniculă începând de luni
Institutul Regal de Meteorologie emite cod portocaliu de caniculă începând de luni din cauza creșterii puternice a temperaturilor.
Vremea este însorită sâmbătă cu maxime de 20 până la 25 de grade. În timpul nopții avem cer senin, iar minimele scad între 6 și 14 grade.
Duminică va fi mai cald cu câteva episoade înnorate. Maximele vor varia între 24 și 26 de grade în regiunea de coastă și în Ardeni, ajungând între 27 și 29 de grade în celelalte regiuni. Vântul va sufla, în general, slab.
Codul de caniculă intră în vigoare de luni. Avertizarea este emisă pentru întreg teritoriul Belgiei, dar există și o avertizare separată pentru Bruxelles.
Dacă luni maximele urcă la 36 de grade, pentru marți meteorologii nu exclud 40 de grade, deși oficial, deocamdată, IRM ne anunță maxime de 37-39 de grade. .