Certificatul digital Covid-19 al UE prelungit cu un an

Parlamentul European și statele membre au convenit prelungirea cu un an, până în iunie 2023, a regulamentului privind certificatul digital Covid-19 al UE pentru călătoriile în interiorul blocului comunitar, au anunțat instituțiile europene.

Deși aproape toate statele membre au încetat să îl solicite la intrarea pe teritoriul lor, „legislatorii europeni vor să garanteze că cetățenii se pot mișca liber în cazul în care apare o nouă variantă îngrijorătoare a virusului”, se explică într-un comunicat de presă.

Regulamentul de implementare a acestui certificat verde, care atestă vaccinarea împotriva Covid-19, testarea negativă sau recuperarea după o infecție în ultimele șase luni, a intrat în vigoare la 1 iulie 2021 și urma să expire la 30 iulie 2022.

Comisia Europeană a propus în februarie prelungirea acestuia cu un an. „Situația epidemiologică se poate schimba rapid, iar certificatul digital Covid-19 al UE a fost un instrument cheie pentru a ne ajuta să trecem peste situații fluctuante”, a explicat comisarul european responsabil de dosar, Didier Reynders.

„Suntem hotărâți să revenim la libera circulație fără restricții și salutăm decizia luată de unele state membre de a ridica toate restricțiile de călătorie, inclusiv prezentarea unui certificat Covid”, a continuat el.

Cu toate acestea, „acordul la care s-a ajuns ne va ajuta în continuare să facilităm călătoriile libere și sigure, dacă o creștere a infecțiilor obligă statele membre să reintroducă temporar restricții”, a subliniat comisarul.

Acordul politic la care s-a ajuns luni seara trebuie încă aprobat oficial de Parlamentul European și de Consiliul UE (reprezentând statele membre), pentru a fi aplicat până pe 30 iunie 2023.

La sfârșitul anului 2022, Comisia va trebui să publice un raport privind certificatul Covid, care poate fi însoțit de o propunere de scurtare a perioadei de aplicare a regulamentului, în funcție de evoluția situației epidemiologice.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)