Ce magazine și servicii sunt diponibile în weekendul de Anul Nou

Sărbătorim trecerea în Anul Nou într-un weekend. Magazinele au, în general, program special de sărbători, dar fiind vorba de sfârșit de săptămână vom avea și mai puține opțiuni. Așadar, ce magazine alimentare, centre comerciale și servicii sunt deschise sâmbătă, 31 decembrie și duminică, 1 ianuarie.

Pentru supermarketuri, din grupul Colruyt, magazinele Okay, vor fi închise pe 1 ianuarie. Vor fi deschise între orele 8:00 la 21:00, vineri 30 decembrie și de la 8:00 până la 18:00 sâmbătă, în ajun de Revelion.

La Delhaize, majoritatea magazinelor vor fi închise pe 1 ianuarie și se vor închide mai devreme decât ora lor obișnuită sâmbătă, pe 31 decembrie. Cu toate acestea, sunt mai multe magazine Proxy Delhaize sau Delhaize Shop&Go care deschid pe 1 ianuarie 2023.

La Carrefour, magazinele Carrefour express și Carrefour market vor fi închise.

Celelalte supermarketuri închid, în general, mai devreme pe 31 decembrie, adică la ora 18.00, iar duminică 1 ianuarie sunt închise.

Pentru mici cumpărături, salvarea vine de la magazinele mici de cartier care sunt deschise în zilele de sărbătoare în funcție de voința proprietarului.

Din perspectiva serviciilor, farmaciile vor rămâne închise în ziua de Anul Nou. Rămân disponibile doar farmaciile de gardă din fiecare localitate.

Oficiile poștale vor fi închise pe 31 decembrie după-amiaza și complet pe 1 ianuarie.

Pe 31 decembrie, băncile vor fi deschise însă cu program redus.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)