Cătălina Dumitrescu – Frica de Covid-19 și cea de vaccin sunt adânc înrădăcinate în frica de moarte!

Suntem deja de o săptămână în cea de-a treia izolare din cauza pandemiei coronavirusului. Regulile sunt dure. Oamenii dezamăgiți. Campania de vaccinare, care ar trebui să ne scoată la liman, merge extrem de greu, iar spitalele sunt din nou pline cu pacienți bolnavi de Covid-19, mulți în stare gravă. În tot acest răstimp, vedem tot mai multe știri cu oameni care nu mai respectă restricțiile sanitare. Fie iau cu asalt trenurile spre mare pentru a se bucura de soare, fie protestează în parcuri organizând festivaluri fictive sau carnavaluri ilegale.

Am discutat cu un specialist prin ce trecem și cum putem să ne adaptăm mai bine acestor vremuri stresante și greu de gestionat pentru majoritatea dintre noi.

Psihoterapeuta Cătălina Dumitrescu este un om de un optimism molipsitor care mi-a explicat în cele mai mici detalii ce se întâmplă cu noi în această perioadă de restricții sanitare și cum percepe creierul nostru toate aceste constrângeri pe care le înfruntăm de un an.

Cătălina Dumitrescu: ”Toată această perioadă este greu de gestionat. Dacă primul lockdown de anul trecut, din martie, când a explodat în toată lumea pandemia a venit poate ca o ușurare pentru că toată lumea stătea acasă și s-a întrerupt un ritm alert de viață, acum într-adevăr obosim. Pandemia își urmează cursul ei, din păcate, firesc și lent. Și totuși stăm bine pentru că într-un an față de alte pandemii din istorie avem deja un vaccin care să ne protejeze. Dacă privim în ansamblul ei situația putem să ne păstrăm speranța. Dar, dacă într-adevăr, ne gândim că, iată, este a treia izolare, a treia perioadă în care ni se restrâng anumite libertăți pe care le avem, dacă le vom privi ca pe ceva care pur și simplu ne claustrează și ne ia aerul, ne va fi foarte greu. Dar nu aș privi această situație în acest fel. Contează foarte mult setarea noastră mentală cu care pornim într-o astfel de situație. Este un efort colectiv, al tuturor, să respectăm niște reguli care ne protejează atât viața noastră cât și viața celorlalți. Dacă privim în acest fel o să putem gestiona restricțiile mai ușor. Dacă nu vom trece prin multe modificări la nivelul chimiei creierului și implicit la nivelul corpului. Nivelul de stres crescut pe care îl trăim în aceste zile modifică această chimie a creierului, utilizând foarte multă adrenalină și cortizol, neurotransmițătorii responsabili cu stresul. În momentul în care corpul uman funcționează în acest fel, sub stimulul acestor neurotransmițători, implicit va scădea nivelul altor neurotransmițători, cum ar fi serotonina sau endorfinele, care sunt responsabili cu starea noastră de stabilitate psihică. Nivelul crescut de stres implică întregul organism. Și atunci intrăm într-o stare de alertă, de tensiune. Apar problemele de somn și se activează frica profundă, angoasa. Mai mult chiar decât frica profundă, se activează angoasa existențială. Pentru că este vorba de un virus care ne amenință viața. Și atunci tot nivelul de stres crescut duce la pierderea satisfacției și plăcerii. Și observăm acest lucru prin comportamente specifice. Iar aici fiecare dintre noi putem să ne oprim și să ne observăm. Ne crește starea de iritabilitate. Ne supărăm mult mai ușor. E o stare de furie. Limitările activează zona copilului interior care nu mai suportă regulile, care nu vrea să se mai supună restricțiilor. Și din acest motiv vedem acțiuni în stradă ale persoanelor care protestează împotriva măsurilor sanitare. Nu spun că e ceva condamnabil. Este de înțeles ce se întâmplă la nivel psihologic. Dar mai trebuie înțeles că este vorba de un ansamblu și nu doar de propriile mele nevoi. Avem o obligație morală să ne protejăm unii pe ceilalți. Și să protejăm persoanele vulnerabile. Pentru că dacă noi suntem într-o stare de sănătate bună suntem norocoși. Însă nu toată lumea se bucură de acest lucru și atunci trebuie să respectăm aceste reguli. Modificările pe care le trăim nu sunt ușoare și nici ușor de gestionat. Dar pur și simplu nu avem opțiuni, nu este pe alese. Avem o balanță în fața ochilor și alegem să trăim sau alegem să ne expunem riscului de a muri. Și este un risc destul de ridicat. Nu vorbim deloc de un risc cu o probabilitate foarte mică.

Sunt multe critici la adresa autorităților care de multe ori par să fi reacționat la instinct și nu după o strategie. Sigur nu au avut timp să dezvolte strategii, dar sunt mulți specialiști care sfătuiesc autoritățile.

Cătălina Dumitrescu: Nu le-aș acuza foarte mult. Autoritățile sunt reprezentate de niște oameni. Nu sunt roboți. Sigur că avem pretenția ca acești oameni să fie foarte bine pregătiți, instruiți așa ca și cum ar merge la război. Dar eu cred că nimeni nu te pregătește pentru ce înseamnă o pandemie. Și cu atât mai mult în țări cum e România haosul este dominant. Pentru că sunt foarte mulți oameni nepregătiți în funcții în care nu au ce căuta. Pentru că ei chiar nu au nicio pregătire care să îi recomande pentru așa ceva.

Dar și un om bine pregătit ar fi luat prin surprindere. Și asta ar însemna să avem un guvern și un parlament formate din niște oameni bine instruiți și capabili să gestioneze. Dar nu au fost nicăieri în lume astfel de exemple. Și vorbesc de țări mult mai dezvoltate decât România. Este până la urmă greșeala umană care funcționează. Noi oamenii suntem imperfecți și greșim. Și da, greșeala umană se vede inclusiv în aceste măsuri. Când se strânge șurubul, când se dă drumul. Nu a existat o continuitate. Sunt foarte multe teorii ale conspirației la care foarte mulți oameni aderă.

Cei care aderă la aceste teorii ale ocultei mondiale, cu Bill Gates etc. sunt niște oameni care au o structură psihică cu o suspiciune crescută. Și cum întreaga societate este în acest fel – suntem suspicioși mai ales unii față de ceilalți – se justifică să adere la aceste teorii în care virusul nu a existat și este o invenție care ar vrea să ne omoare. Dar eu vin și spun că nu înțeleg de ce ar vrea să ne omoare. Dacă ar fi să credem din start în această ocultă, cred că mai degrabă ar vrea să muncim în continuare ca niște roboței, să o luăm așa într-un mod satiric. Mai degrabă să muncim și să producem ca această ocultă să prospere, decât să ne omoare cu acest virus adus din laborator.

Există și această teorie. Cu cipul lui Bill Gates implantat tocmai ca să ne controleze. Ce facem cu ea? Pentru că sunt mulți, poate prea mulți cei care chiar cred!

Cătălina Dumitrescu: E o caricatură simpatică pe rețele de socializare cu Bill Gates care stă picior peste picior la cafeaua de dimineață și alege un cip din România să vadă ce face omul respectiv în ziua aceea. Simpatic, într-adevăr. Și foarte puțin probabil. Pur și simplu avem de-a face cu un virus. Dacă citim un pic și alegem să căutăm în istorie și să vedem cum au apărut celelalte pandemii și cât au durat, o să observăm că s-au întins de-a lungul a patru cinci ani și o să mai observăm că virușii apar pur și simplu. Și probabil o să mai observăm pandemii pe parcursul vieții. Nu este specialitatea mea să explic cum apar acești viruși, dar e clar o să mai avem de-a face cu ei. Important este că noi astăzi trăim totuși timpuri extraordinare pentru că industria farmaceutică a reușit să creeze acest vaccin. Și s-a lucrat intens ca el să apară în mai puțin de un an de zile. Dar aici ne izbim din nou de o incapacitate a autorităților de a vaccina mai repede și de a fi mai funcționali. Și chiar și în acest punct nu aș privi cu atâta supărare nici spre autorități. Fiecare face ce poate.

Probabil că vine tot din latura umană pe care o pomeneați mai devreme. Au crezut că odată apărut vaccinul miraculos va fi putea fi și inoculat într-o perioadă scurtă de timp și se va încheia pandemia. Bănuiesc că de aici vine precipitarea asta și faptul că trenează lucrurile.

Cătălina Dumitrescu: Aș mai adăuga așteptarea asta miraculoasă și apoi gradul de saturație a oamenilor de a trăi restricționați. Și oricum pandemia asta va lăsa urme. La nivel psihic va lăsa urme uriașe. E de fapt o lecție universală pe care toți am învățat-o. Că viața nu este în controlul nostru atât de mult cât tindem noi să credem că ar fi. Pandemia ne-a arătat că oricând viața noastră devine suspendată sau poate să se modifice. Și e o traumă colectivă. O trăim cu toții. Pentru că nu e ca atunci când cineva primește un diagnostic individual și înțelege că, da, viața ți se poate schimba într-o zi. Te duci pur și simplu la doctor pentru un consult uzual și ieși cu un diagnostic care-ți modifică complet viața și care ți-o pune în pericol. Aici e o traumă colectivă. Toți ne-am trezit cu această suspendare a vieții și ni s-a arătat că nu e în controlul nostru nimic. Deja există o creștere a stărilor de anxietate, a stărilor depresive, decompensare, episoade psihotice ale unor persoane care probabil se confruntau cu anumite tulburări. Sau poate că acum s-au confruntat cu primul episod decompensator din cauza situației de stres crescut. Iar acest lucru se va vedea și post-pandemie, când, cel mai probabil, vor rămâne foarte mult sechelele. Pentru că, știți, e ca un duș rece pe care îl primim. Unii vom învăța să construim o calitate și să dăm o profunzime mai mare a vieții noastre. Să nu ne mai pierdem în frivolități. Alții vor fugi și mai abitir de sine în tot felul de activități profesionale și consum. Ține foarte mult de structura fiecăruia, de ce înțelegem din această experiență. Sigur, o lecție nedorită și grea.

Frica de Covid-19 vs. frica de vaccin. Ce le declanșează?

Cătălina Dumitrescu: În ambele cazuri vorbim pur și simplu de frică. Și în frica de Covid-19 și în frica de vaccin. Emoția de bază este aceeași. Ambele activează frica de moarte. Pentru că și cei care se tem de vaccin se tem, de fapt, de moarte. Pe firul gândului inconștient dacă mergem tot la frica de moarte ajungem. ”Acest vaccin îmi va face rău și mă va omorî!”. În frica de Covid-19, la fel. Și, din păcate, mulți oameni au tendința să se proiecteze în forma cea mai gravă a bolii în care ajung intubați și mor. Așadar, tot despre frica aceasta profundă de moarte este vorba. Și Covid-19 poate să mă ducă spre finalitatea vieții așa cum și vaccinul poate să mă ducă tot acolo.

S-a vorbit în ultima vreme tot mai mult despre faptul că cei care suferă cel mai mult în această perioadă sunt copiii și adolescenții.

Cătălina Dumitrescu: Adolescenții sunt într-o perioadă extrem de fragilă a vieții lor. În plină expansiune și a corpului și a creierului. Iar ei par că au crescut mari – nu mai sunt copiii care trebuie păziți să nu se lovească sau să nu cadă. Ei bine, riscul de moarte la adolescenți este mult mai ridicat decât la un copil de vârstă mică. Iar asta o spun cărțile de specialitate. Pentru că mediul social este foarte important. Prietenii ocupă un loc foarte important în scara valorilor lor. Iar ei nu au încă structura psihică bine definită pentru a face față schimbării. Noi ca adulți putem gestiona această schimbare. Ok, e o situație specială de restricții, înțelegem, trebuie. Ne întărim mecanismele de reziliență. Adolescenții nu au această structură psihică atât de bine determinată încât să aibă mecanismele necesare să facă față acestor restricții. Dacă în familiile respective părinții sunt într-o zonă conflictuală, este o relație tensionată, cu atât mai mult crește gradul de stres și de frică al adolescentului. Plus statul în online. Pentru că statul în online toată ziua – iar specialiștii trag acest semnal de alarmă – activează centrul adicției. A lăsa un copil nesupravegheat timp de șase ore online este ca și cum i-am da alcool, țigări sau droguri. Are același efect asupra creierului copilului. Iar noi părinții trebuie să fim foarte atenți.

Când trebuie să ne alarmăm?

Cătălina Dumitrescu: În primul rând este vorba de orele petrecute online. În momentul în care copilul meu stă mai mult de două ore jucându-se, este clar un semnal de alarmă. Trebuie să intervin și să întrerup jocul. Atunci când copilul meu refuză să mai iasă din casă și nicio activitate nu-i mai place! Răspunde doar la acel stimul pentru că îi stimulează, de fapt, chimia creierului și adicția. Atunci când i se întrerupe copilului accesul la online și starea lui este una de iritabilitate și de furie, iarăși este un semnal care trebuie să ridice semne de întrebare. Și trebuie să acționăm fără să ne învinovățim. Trebuie să găsim soluții. Noi trebuie să fim centrați pe ce avem de făcut, nu să ne învinovățim și să ne certăm în cuplu, să căutăm culpă. Important este să vedem ce putem face. Avem o situație care trebuie rezolvată. Trebuie să observăm – uite starea de iritabilitate, starea de anxietate . Și, firesc, trebuie să ne întrebăm cum îl putem ajuta. Și răspunsul este simplu: trebuie făcute lucruri mici – cum sunt jocurile sociale pe care le jucam și noi când eram mici și nu aveam internet: șah, scrable, monopoly – orice presupune o zonă ocupațională. Ieșitul din casă este foarte important. Este o formă de pedo-terapie. Iar ieșitul din casă trebuie să aibă loc zilnic. Nu contează vremea. Plouă, ninge. Ne îmbrăcăm corespunzător și facem o plimbare prin cartier sau prin parc. Da, uneori se poate întâmpla cu negocieri mai dure. Este datoria noastră să ne luăm copiii din această zonă periculoasă. Pentru că dacă nu stabilim aceste limite clare, nu ne implicăm și avem impresia și pretenția că e mare și că trebuie să facă singur aceste lucruri, suntem în eroare și pe un drum greșit de pe care trebuie să ne întoarcem. Să schimbăm direcția pentru că nu e bună. Să nu uităm că noi suntem părinții. Noi suntem adulții responsabili. Și noi facem regulile. Și să nu cedăm uneori furiei de moment. Acum copilul este furios, dar peste o perioadă de timp va conștientiza și își va da seama că pur și simplu l-am salvat. Și asta e datoria noastră de părinte. Nu doar să-i oferim o zonă financiară bună. Copilul are nevoie să-i dăm toate reperele și valorile unei vieți sănătoase din punct de vedere emoțional și al sănătății psihice. Altfel, efectele se văd în comportamente viitoare, atitudini, decizii impulsive cu consecințe. Tot ce facem acum este cu bătaie pe termen lung. Efectul se va vedea în următorii ani.

O puteți citi pe Cătălina Dumitrescu pe blogul ei catalinadumitrescu.eu