Cadrele didactice francofone sunt în grevă marți, 26 noiembrie

Cadrele didactice din școlile francofone sunt în grevă marți, 26 noiembrie, pentru a-și exprima nemulțumirea fată de o serie de probleme ale sistemului, dar și îngrijorarea cu privire la noi reforme anunțate de proaspăt instalatul guvern al Federației Valonia-Bruxelles.

Sunt multe temeri legate de bugete reduse, sfârșitul unor opțiuni în învățământul secundar, sfârșitul numirilor care ar fi înlocuite cu contracte permanente. Numirea în funcție a fost, pentru mulți profesori, o garanție a securității locului de muncă.

„Cu cât trece timpul, cu atât mă întreb dacă acesta este sistemul de educație în care vreau să lucrez și dacă acesta este învățământul pe care îl vreau pentru copiii mei”, mărturisește Laura Morales, cadru didactic într-o școală din Forest, Bruxelles, la RTBF. Pentru această profesoară de școală primară, întrebarea depășește cotidianul și pune sub semnul întrebării însuși viitorul sistemului de învățământ. Laura Morales subliniază în special decizia de a pune capăt numirilor la catedră şi introducerea contractelor permanente (CDI). „Practic, părea a fi o măsură de promovare a unei profesii în penurie. Dar, în realitate, această siguranță a locului de muncă pe care o aveam este complet pusă sub semnul întrebării. Pentru profesorii tineri care își încep cariera, numirea a fost o centură de siguranță. Și la jumătatea drumului le explicăm că regulile se schimbă”, mai subliniază ea. În fața unor critici care califică numirea pe viață a profesorilor drept „sistem învechit”, profesoara răspunde răspicat: „Sunt oameni motivați și alții mai puțin motivați, în toate profesiile. Unii care muncesc mai mult decât alții, dar nu ar trebui să generalizăm. Noi, profesorii, suntem aici înainte de toate pentru a ne ajuta elevii să avanseze, nu pentru a ne culca pe lauri.”

Laura Morales, care face parte și din Biroul Executiv Regional al CGSP-Enseignement Bruxelles, este alarmată de posibila devalorizare a pedagogiei. „Vedem oameni din alte sectoare, fără diplome în predare, care s-au putut angaja datorită experienței lor. Dar atunci, ce loc îi mai acordăm pedagogiei în școlile noastre? A fi profesor nu înseamnă doar a vorbi în fața unei clase, este și despre înțelegerea modului în care elevii învață, despre cum să-i motivăm și să-i susținem.”

Dincolo de reforme, povara zilnică de pe umerii profesorilor este din ce în ce mai grea, în special odată cu creșterea sarcinilor administrative. „În fiecare an se adaugă noi sarcini administrative și, la final, petrecem atât de mult timp cu acestea încât nu mai avem timp să ne gândim și să oferim copiilor lecții de calitate”, regretă ea. Constrângeri care se adaugă la o realitate deja dură, în care profesorii trebuie adesea să-și pregătească lecțiile și activitățile în afara orelor de curs.

În pofida tuturor provocărilor, profesoara păstrează pasiunea pentru profesia ei. „Am pasiunea de a lupta”, afirmă ea cu hotărâre. Scopul? Lupta împotriva reformelor care, potrivit ei, riscă să agraveze inegalitățile sociale dintre elevi. „Ne îndreptăm către un sistem care dărâmă tot ceea ce am încercat să punem în practică și care crește și mai mult decalajele dintre studenți”. Această observație îi alimentează dorința de a participa la greva programată pentru marți. „Nu oprim lucrul pentru că nu vrem să predăm, ci pentru că educația copiilor este importantă pentru noi”, insistă ea.

Cadrele didactice vor organiza pichete și vor distribui pliante cu nemulțumirile lor. Ministrul Învățământului Obligatoriu, Valérie Glatigny, se va întâlni cu reprezentanții profesorilor marți dimineață. „Nu ne vom atinge evident de misiunile esențiale ale școlii Nu ne vom atinge de salariile profesorilor, nu ne vom atinge de indexare, nu ne vom atinge de DPPR (nd, disponibilitate anterioară vârstei de pensionare), nu ne vom atinge de concediile de boală, explica ministrul. Totuși,„avem căi de economisire”, pentru ceea ce este o „necesitate imperativă” pentru a evita „a avea un deficit incontrolabil”.

Una dintre reformele evidențiate de sindicate este anunțarea încetării numirilor cadrelor didactice. În schimb, pentru cei care nu au putut fi numiți înainte de intrarea în vigoare a reformei, ministrul prevede contracte permanente. „Ceea ce mă obsedează este mai presus de toate lipsa de statut pentru un tânăr profesor debutant”, explică ministrul. „CDI-ul pentru profesori își propune înainte de toate să răspundă acestui exod de tineri care nu-și găsesc stabilitatea în sistem”, dă asigurări Valérie Glatigny. „Vă reamintesc că un profesor numit nu își va pierde numirea, că va fi desigur o perioadă de tranziție și lucrăm înainte de toate la un statut care să nu ducă la pierderea drepturilor”, a mai explicat ministrul la RTBF.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)