Polițistul care l-a lovit cu mașina pe Fabian (11 ani) în Ganshoren a fost arestat!

Actualizare 12:00

Arestarea polițistului a fost confirmată de procurorul regal de Bruxelles, Julien Moinil. Ofițerul este plasat sub supraveghere electronică. El riscă între 20 și 30 de ani de închisoare, fiind suspectat de obstrucționarea intenționată a traficului, soldată cu deces.

Au fost efectuate percheziții domiciliare la polițiștii implicați și au fost confiscate telefoane mobile pentru a investiga comunicarea dintre ofițeri după accident. Este cert că a existat o urmărire. Motivul este: „un tânăr care mergea pe trotinetă”, deci nu au fost implicate droguri sau alte probleme. Un expert rutier a conchis cǎ semnalele luminoase și sirena nu erau activate. Procurorul a mai afirmat cǎ viteza era mai mare de 40 km/h într-un parc care nu este accesibil vehiculelor. Rǎmâne întrebarea dacǎ bǎiatul a căzut primul sau a fost lovit de mașină. Cert este cǎ era lovit la cap.

Julien Moinil a mai declarat cǎ “s-au deschis trei anchete”. Prima se referă la moartea lui Fabian. „Acesta este cel mai important lucru”. Această anchetă este condusă de un judecător de instrucție. A doua privește marca de trotinete (marca chinezească) privind condițiile de vânzare, respectarea legislației ecologice și sociale și circumstanțele produsului. O a treia anchetă privește scurgerile de informații din presă și încălcarea secretului profesional.

În ceea ce privește prima anchetă: zona de poliție Sud a întocmit raportul inițial (deoarece zona Vest este o parte implicată), ancheta a fost trimisă imediat comisiei P, deoarece o anchetă nu poate fi efectuată de o altă zonă de poliție locală. Comisia P a lucrat zi și noapte pentru a oferi rapid clarificări.

Procurorul șef Moinil spunea cǎ „mai sunt trei întrebări importante”:

1) Când a fost lovit Fabian: când era deja la pǎmânt sau înainte?

2) Problema vehiculelor de poliție din parc.

3) Instruirea tinerilor ofițeri pentru a putea efectua astfel de urmăriri.

„Aș dori, de asemenea, să-mi exprim sprijinul ferm pentru ofițerii de poliție. Ei lucrează în condiții foarte dificile. Mǎ voi vedea cu familia bǎiatului mâine.”

„Această tragedie nu trebuie să devină procesul poliției din Bruxelles. Ofițerii își asumă riscuri pentru propria siguranță, lucrează într-un climat tensionat. Munca lor este extrem de dificilă. Trebuie să fie capabili să urmărească și să aresteze infractori. Sunt acolo pentru a ne proteja.”

Despre ancheta privind trotineta, procurorul șef a precizat:,„Se fac verificări pentru a vedea dacă marca este conformă cu legea. Trotineta este un mijloc de deplasare atractiv, dar și periculos. Ieri, a fost efectuată o verificare la un magazin din Bruxelles, în cadrul acestei anchete. Au fost confiscați 63.000 de euro, la fel și droguri. Sediul central avea o adresă în Wemmel. Afacerea a fost sigilată.”

Știrea inițială

Polițistul care l-a lovit cu mașina pe Fabian, bǎiatul din Republica Moldova, în vârstă de 11 ani, în timpul unei urmăriri în Parcul Elisabeth din Bruxelles, lunea trecută, a fost plasat sub mandat de arestare, transmite HLN citând “o sursǎ sigurǎ”. Vineri, o instanță specializată va decide dacă acesta rămâne în arest.

Foto Belga

Accidentul s-a produs lunea trecută, cu puțin înainte de ora 18:00. Fabian se afla pe o trotinetǎ electrică (care aparținea familiei) când doi polițiști au vrut să-l verifice în parcul din Koekelberg, la limita cu comuna Ganshoren. Potrivit martorilor, copilul s-a speriat și a fugit. A fost urmărit cu o mașină de poliție și ulterior lovit de vehicul. Fabian, aflat în stare gravă, a fost resuscitat la locul accidentului, dar a murit la spital.

„Ancheta trebuie să stabilească dacă acțiunea poliției a fost proporțională”, a declarat imediat după tragedie parchetul Bruxelles. Deoarece incidentul a avut loc sub supravegherea zonei Bruxelles-Vest, constatările au fost încredințate unei alte zone de poliție din capitală. Comitetul P, organismul care supraveghează serviciile de poliție, este, de asemenea, parte a anchetei.

Polițistul, în vârstă de 26 de ani, care se afla la volan, a fost reținut, apoi arestat. Potrivit HLN, el s-ar afla în închisoarea Arlon. Vineri, instanța va decide dacă bărbatul va rămâne în arest preventiv. Nu este clar dacă polițistul este arestat pentru agresiune și vătămare corporală neintenționată soldată cu deces sau pentru omor din culpă.

Cazul pune acțiunile poliției din capitală sub lupă. Ancheta va stabili dacă regulile au fost respectate și ce s-a întâmplat exact în acea seară de luni. Toți membrii forțelor de poliție sunt șocați de dramă, dar indignați de arestare, mai transmite publicația.

Moartea lui Fabian a provocat un val de emoție și în rândul locuitorilor din zonǎ și a comunităților de moldoveni și români. Sute de oameni s-au adunat de mai multe ori pentru a-și lua rǎmas bun de la Fabian. Familia l-a înmormântat în Moldova.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.