Bruxelles: Nouă persoane rănite într-o coliziune între un autobuz De Lijn, un camion și două autoturisme!

Nouă persoane au fost rănite în urma coliziunii dintre două mașini, un camion și un autobuz De Lijn pe Avenue Houba De Strooper din Bruxelles, marți dimineață. Două persoane sunt în stare gravă, dar nimeni nu este în pericol de moarte, potrivit pompierilor.

Foto Pompierii Bruxelles

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 8:40. „A fost o ciocnire în lanț”, a declarat Walter Derieuw de la pompierii Bruxelles pentru Het Nieuwsblad. „Au fost implicate două autoturisme, un camion și un autobuz De Lijn. În total, nouă persoane au fost rănite. Victimele au ajuns la diferite spitale din zonă. Doi dintre răniți sunt în stare gravă, dar viața lor nu este în pericol”.

Șoferul autobuzului De Lijn și cel al camionului se numără printre răniți. „Șoferul de camion a trebuit să fie descarcerat din cabina lui folosind o targă pentru a-i imobiliza coloana vertebrală și să poată fi mutat într-o ambulanță”, a mai precizat Derieuw. Circumstanțele în care a avut loc accidentul sunt deocamdată sub investigație.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.