Bruxelles: Cum vor autoritățile regionale să combată violența și crima organizată legate de traficul de droguri

Autoritățile de la Bruxelles preiau coordonarea luptei împotriva traficului de droguri, a anunțat șeful guvernului regional.

A fost lansată o strategie „de combatere a traficului de droguri și a implicațiilor sale de securitate”. Organismul de securitate safe.brussels va încerca să preia controlul la nivel regional, deși trebuie să se lucreze la o abordare personalizată în diferitele comune unde sunt “zonele fierbinți”. „Această strategie vine la cererea tuturor celor activi pe teren. Intenția este de a avea o abordare regională bazată pe o structură de management precis definită la care să participe toată lumea.”

Pentru prima dată, acest plan general prevede coordonarea regională. Concret se va lucra intens în 10 până la 15 puncte vulnerabile de comun acord cu primarii diferitelor comune.

Un grup de lucru (LTF) va elabora și va urmări un plan local de acțiune pentru fiecare dintre aceste zone prioritare. Aceste planuri ar trebui să permită intervenția rapidă atunci când apar probleme pe teren. La nivel regional, va fi înființată pentru prima dată o Celulă Regională de Securitate Integrață pentru a asigura un flux al informațiilor între forțele locale de poliție.

Activitatea poliției locale va fi susținută și de emiterea unor ordine care să se aplice pe întreg teritoriul, între care interzicerea temporară a vânzării de produse precum protoxidul de azot (cunoscut în mod obișnuit ca gaz de râs) și alcoolul.

În plus, primarii pot stabili, de asemenea, măsuri specifice pentru o zonă vulnerabilă (cum ar fi verificările sistematice de identitate). Strategia regională se bazează pe lecțiile învățate din planul Midi și inițiativele din zonele în care traficul de droguri este răspândit, cum ar fi cartierul Peterbos din Anderlecht.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)