Avertizare de vânt puternic în toată Belgia

🟡 Meteorologii ne avertizează că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, vântul se va intensifica și va deveni destul de puternic spre foarte puternic (5 până la 6 Beaufort), cu rafale care pot ajunge între 65 și 75 km/h, chiar la 80 km/h în timpul averselor.

IRM a emis un cod galben de vânt puternic de sâmbătă seara (28 octombrie) de la ora 21:00 până duminică seara (29 octombrie) la ora 20:00.

În cursul nopții de sâmbătă spre duminică, cerul se va înnora și va ploua peste tot. În a doua parte a nopții, ploile vor persista în sud-est, în timp ce în rest vremea va deveni variabilă cu perioade de cer înstelat, dar și averse care local pot fi intense și însoțite de descărcări electrice. Minimele vor fi între 8 și 11 grade în Ardeni și între 11 și 13 grade în celelalte zone.

Duminică, vremea va fi schimbătoare cu intervale în care vedem soarele, dar și perioade cu averse, uneori destul de intense. Maximele ajung între 10 și 14 grade la sud de râul Sambre și fluviul Meuse și între 14 și 16 grade în rest.

Duminică spre luni, vremea se va menține variabilă, alternând perioade de cer înstelat cu intervale ploioase care vor fi totuși izolate. În a doua parte a nopții, cerul va deveni destul de înnorat în sud-estul țării, cu un risc tot mai crescut de ploi. Vântul va scădea în intensitate pentru a deveni moderat cu rafale între 40 și 50 km/h. Minimele vor fi cuprinse între 8 și 12 grade.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)