Aproape 2.800 de români au obținut cetățenia belgiană în 2022

În 2022, 48.482 de persoane au dobândit cetățenia belgiană, cu 24% mai mult decât cu un an în urmă, potrivit raportului anual al Centrului federal de migrație, Myria.

Dintre acestea, 2.791 sunt de origine română, ceea ce ne plasează pe locul trei. Primele două locuri sunt ocupate de Maroc cu 4.842 de persoane, adică 10% din total, și Siria cu 3.615 naturalizări. Un sfert dintre noii belgieni provine din Uniunea Europeană.

Cea mai puternică creștere se înregistrează în rândul turcilor care au devenit belgieni (1.797), numărul lor aproape dublându-se față de 2021. În medie, 2,6 din 100 de străinii care locuiesc în Belgia au primit cetățenia țării.
Myria se plânge și de două probleme practice. De exemplu, centrul de migrație face eforturi pentru o modificare a legii pentru analfabeții care doresc să primească naționalitatea belgiană. Cei care vor cetățenia, o pot cere printr-o declarație după cinci ani de rezidență legală, dar trebuie să îndeplinească, în principiu, trei condiții: integrarea socială, participarea economică și cunoașterea (scrisă) a unei limbi naționale.

„Această cerință legală exclude persoanele care nu sunt capabile să stăpânească abilitățile scrise. Chiar dacă sunt perfect integrate și se exprimă corect oral”, spune Myria. De asemenea, Curtea Constituțională a decis în martie 2023 că este discriminatorie excluderea anumitor analfabeți de la obținerea cetățeniei, scrie VTM Nieuws.

Potrivit Myria, părinții care iau concediu pentru creșterea copilului riscă și ei să fie dezavantajați. Demonstrarea „angajării continue” este un punct important pentru dobândirea naționalității Curtea Constituțională a afirmat deja că părinții care iau concediu pentru creșterea copilului nu pot fi dezavantajați.

Potrivit Myria, rezidenții străini care iau în considerare câteva luni de concediu pentru creșterea copilului riscă respingerea dosarului pentru că își întrerup activitatea profesională. „O astfel de interpretare îi plasează pe cei vizați cu o alegere imposibilă: fie să renunțe la dreptul la concediu pentru creșterea copilului, fie să își exercite dreptul la concediu și astfel să întârzie semnificativ accesul la cetățenie.”

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)