Autoritățile le cer angajatorilor să nu mai solicite certificate medicale de scurtă durată

Pentru a ușura volumul de muncă al medicilor, miniștrii Sănătății, Frank Vandenbroucke (Vooruit), și al Muncii, Pierre-Yves Dermagne (PS), le cer angajatorilor să nu mai solicite certificate medicale pentru absențe de până la trei zile consecutive, conform unei scrisori adresate președintelui Consiliului Național al Muncii (CNT). Asociația medicilor generaliști Domus Medica a tras un semnal de alarmă la începutul lunii decembrie din cauza creșterii numărului de consultații, dar Voka, organismul care reprezintă angajatorii flamanzi, a indicat că nu intenționează să renunțe la adeverințe.

De data aceasta, miniștrii Vandenbroucke și Dermagne au decis să intervină trimițând o scrisoare președintelui CNT, adică partenerilor sociali.

Ei cer un aviz în această privință până pe 18 ianuarie și propun desființarea certificatelor obligatorii pentru absențe de până la 3 zile, sistem care ar putea fi introdus temporar până în aprilie. Guvernul federal dorește și avizul CNT cu privire la introducerea unui certificat digital și a unui instrument de autoevaluare, comparabil cu cel care fusese pus în aplicare pentru Covid.

În acest cadru, lucrătorii care sunt bolnavi ar putea răspunde la o serie de întrebări online și un algoritm ar determina dacă ar trebui să meargă la serviciu sau să rămână acasă, cu stabilirea automată a unui certificat de scurtă durată. Acest instrument ar urma să fie activat în perioadele cu circulație virală mare.

Vă reamintesc că se poate lipsi deja de la serviciu o zi în caz de boală fără să fie nevoie de adeverință, dar absențele sunt limitate la trei pe an.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)