Acord la nivel federal privind trei măsuri de protecție a fermierilor, în urma protestelor din ultimele săptămâni

Federalul a validat trei măsuri majore ca răspuns la protestele agricultorilor. Miniștrii Agriculturii, David Clarinval, al Economiei, Pierre-Yves Dermagne, și secretarul de stat pentru Protecția Consumatorului, Alexia Bertrand, au anunțat, într-un comunicat de presă comun, că textul acordului a fost validat de reprezentanții fermierilor și ai distribuitorilor.

Foto RTBF Info – Protestul fermierilor de lângă Parlamentul European

Prima măsură se referă la stabilirea prețurilor prin anumiți indicatori și impunerea unor praguri. Când se observă că pragul stabilit a fost depășit, se va declanșa un mecanism de alertă, urmat de reuniuni prin care să se găsească acorduri de stabilizare.
Vor fi necesare măsuri suplimentare pentru ca acest mecanism să funcționeze. Astfel, se vor crea diferite ramuri, după modelul organizației interprofesionale din sectorul cartofilor, Belpotato. Fiecare ramură va putea conveni asupra unui cod de conduită, un ghid de bune practici și clauze standard pentru contractele lor. Se anunță și o consolidare a Observatorului de prețuri, iar studiile acestuia vor fi perfecționate.

O altă măsură se referă la întărirea interdicției de a vinde în pierdere. O clauză specifică privind vânzarea în pierdere va fi adăugată pentru producătorii care apar pe lista gri UTP (practici comerciale neloiale).

Grupul operativ a decis, de asemenea, să crească gradul de conștientizare a consumatorilor în privința produselor belgiene prin sprijinul pentru promovarea și comercializarea acestora. În plus, Inspectoratul Economic se angajează să își consolideze controalele privind etichetarea produselor alimentare și respectarea indicației obligatorii privind originea. De asemenea, Inspectoratul va facilita, în următoarele săptămâni, procedura de depunere de plângeri anonime.

Au fost prezentate și alte măsuri, dar acestea trebuie încă negociate cu toate părțile implicate. Ele se referă, de exemplu, la consolidarea mecanismului de interzicere a anumitor practici comerciale neloiale precum interdicția „delistării”. Adică amenințarea furnizorului cu scoaterea produselor de pe rafturi pentru a-i impune cerințe excesive.
De asemenea, rămâne în discuție interdicția de a impune despăgubiri și amenzi în mod automat și fără justificare, la fel ca și interdicția de a refuza renegocierea unui contract atunci când producătorul este victima unor circumstanțe imprevizibile. Membrii grupului operativ au convenit să se reîntâlnească la sfârșitul lunii aprilie.

Într-un interviu pentru Le Soir, ministrul federal care are în portofoliu și Agricultura, David Clarinval (MR – liberalii francofoni) nu exclude creșteri de prețuri la alimente în urma acestori măsuri.
“Nu o să vă mint și să spun că nimeni nu va plăti. Este clar că, dacă toate aceste măsuri sunt puse în aplicare și vor permite venituri mai bune producătorilor, nu este imposibil ca la anumite produse să apară creșteri ușoare de preț pentru consumatori. Dar observăm că ponderea alimentelor în venitul unei gospodării nu face decât să scadă de-a lungul anilor, adesea în beneficiul activităților de petrecere a timpului liber. Consumatorii trebuie să înțeleagă că recompensarea fermierilor care produc alimente de calitate, în cantitate suficientă, cu cele mai înalte standarde sociale și de mediu are un preț.”

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)