Zăpada dă peste cap traficul pe șoselele belgiene

Ninge aproape peste tot în Belgia. Institutul Regal de Meteorologie a emis două alerte de condiții alunecoase: un cod galben în majoritatea provinciilor belgiene și unul portocaliu în provincia Liège. Alertele sunt în vigoare până sâmbătă, 21 ianuarie, la miezul nopții.

Provincia Liège – sursa: Ingrid

În Ardeni, meteorologii se așteaptă la un strat suplimentar de zăpadă de 6 – 7 cm. Astfel, ne putem bucura de 15 cm de nea în acest weekend.

Poliția din Liège recomandă șoferilor să nu pornească la drum în cursul nopții!

Ninsoarea a provocat blocaje importante și accidente în cursul după-amiezii de vineri. Poliția din Liège îi sfătuiește pe șoferi să rămână acasă.

„În așteptarea deszăpezirii și a împrăștierii de materiale antiderapante pe șosele, acțiune aflată în curs de desfășurare, le recomandăm conducătorilor auto să nu se urce la volan în Liège și împrejurimi. Drumurile în pantă sunt foarte alunecoase, iar unele sunt inaccesibile în acest moment”, transmite poliția din Liège într-un comunicat de presă publicat vineri.

Pe autostrada E40, situația este dificilă între Liège și Bruxelles, indică poliția federală. Centrul de Criză din Valonia face apel la prudență. Dacă trebuie să porniți la drum, sunteți sfătuiți la vigilență rutieră sporită.

Au fost semnalate mai multe tiruri blocate pe șosele, dar, din fericire, nu au fost incidente majore. “Șoferii sunt invitați să își adapteze viteza la condițiile de trafic, să evite orice manevră bruscă, să păstreze distanța de siguranță față de vehiculul din față, să aibă mașina echipată corespunzător cu anvelope de iarnă, să verifice starea vehiculului înainte de plecare, dar mai ales să nu depășească autoutilitarele aflate pe șosele pentru deszăpezire.”

Până la 280 km de ambuteiaje în Flandra!

Condiții dificile de trafic și pe drumurile din Flandra. Pe lângă aglomerația obișnuită de vineri seară, există blocaje din cauza vremii nefavorabile și a accidentelor rutiere, a declarat un purtător de cuvânt al Centrului de trafic flamand.

S-au înregistrat 280 km de ambuteiaje pe drumurile flamande. Cea mai dificilă situație este în provincia Limburg. Pe E314 și E313 se circulă cu dificultate, traficul fiind chiar întrerupt pe anumite tronsoane, din cauza ninsorii. Centrul flamand de trafic le cere șoferilor să fie prudenți, să conducă încet și să păstreze distanța de siguranță.

Surse: Le Soir și HLN

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)