Vreme de toamnă cu vânt destul de puternic și maxime de până la 15 grade

Din punct de vedere meteorologic avem o săptămână de toamnă cu ploi și vânt, uneori și soare, în timp ce maximele termice merg spre 15 grade.

Luni vremea se menține foarte înnorată, cu câteva perioade în care soarele va străluci timid. Maximele vor fi cuprinse între 9 – 10 grade în Ardenii superiori și 14 – 15 grade în rest. Vântul va sufla destul de puternic, iar la mare chiar foarte puternic.

Marți, ziua va începe cu soare, dar după-amiaza apar norii și vor fi averse în Ardeni și pe litoral. Maximele vor ajunge de la 12 până la 16 grade. Vântul va sufla puternic. Rafalele pot ajunge la 50 – 60 km/h.

Miercuri dimineață, temporar, vor mai fi posibile ploi în sud-estul țării. Apoi, norii și perioadele însorite vor alterna pe fundalul unor averse care pot aduce descărcări electrice. Maximele vor atinge 11 grade în Hautes-Fagnes și 15 grade în centru. Vântul va sufla destul de puternic dinspre sud-vest, cu rafale la mare care pot atinge 50 până la 60 km/h.

Joi dimineața se instalează ceața în Ardeni. În celelalte regiuni, soarele va domina o mare parte a zilei, dar va fi acoperit de nori la sfârșitul după-amiezii. Maximele vor atinge 10 grade în Hautes-Fagnes și 14 – 15 grade în rest.

Vineri, vremea va fi în general însorită. În Ardeni va fi ceață dimineața. Maximele vor varia între 10 și 15 grade.

Sâmbătă, vremea va rămâne însorită. Maximele vor ajunge la 11 grade în Hautes-Fagnes până la 15 – 16 grade în centru.

Duminică, perioadele cu nori vor alterna cu cele însorite. Pot fi și ploi răzlețe. Maximele vor urca la 13 grade, potrivit prognozei IRM.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)