Un pui de girafă dintr-o specie amenințată s-a născut la ZOO Planckendael

Grădina Zoologică Planckendael din Mechelen are un nou locatar: un pui de girafă Kordofan, o specie pe cale de dispariție. Mama girafă, Rohaya, este la prima naștere. „Un astfel de eveniment este întotdeauna plin de emoție și de neprevăzut, dar totul a mers bine și puiul este sănătos”, a declarat îngrijitorul grădinii zoologice Rik pentru postul public flamand.

Puiul de girafă este o femelă, iar numele îi va fi ales de fanii și de vizitatorii parcului. Anul acesta, toate animalele nou-născute de la ZOO Planckendael primesc un nume care începe cu litera „B”. „Am ales deja câteva nume preferate împreună cu îngrijitorii, dar îi lăsăm pe fanii noștri de pe rețelele de socializare să ia decizia finală”, promite Rik.

Puteți vota în curând prin intermediul paginii de Instagram a ZOO Planckendael.

Mai trebuie să știti că puiul Rohayei a fost așteptat timp de 15 luni, cât ține gestația. „Au apărut primele două picioare lungi din față, apoi au urmat un cap, un gât lung, umeri și… așa a sosit primul pui al Rohayei”, relatează grădina zoologică. „Am așteptat cu nerăbdare, pentru că, în ultimele săptămâni, puiul era foarte activ în uter, așa că am simțit că momentul se apropie”, mai spune spune Rik.

Puiul nu este tocmai mic: are o înălțime de peste 1,5 metri. „Nașterea unei girafe este specială, deoarece puiul cade de la aproximativ doi metri, deși picioarele lungi din față absorb o mare parte din impact. După aceea, deși este foarte mică în comparație cu mama, girafa s-a ridicat surprinzător de repede”, potrivit grădinii zoologice.

Mama Rohaya și puiuțul ei se descurcă bine. „Micuța a băut imediat lapte matern. De asemenea, mama o urmărește îndeaproape, așa că nu există nicio problemă de respingere. Și celelalte girafe din grădina zoologică o acceptă pe nou-venită, inclusiv tatăl.

Nașterea este o veste bună pentru populația de girafe Kordofan. Animalul, care trăiește în mod natural în principal în Congo și Niger, este amenințat cu dispariția. Girafa Kordofan întâmpină dificultăți din ce în ce mai mari de supraviețuire în sălbăticie. Războiul, braconajul și distrugerea naturii din regiune sunt principalii vinovați.

„ZOO Planckendael este angajată într-un program pentru a asigura viitorul girafei Kordofan”, precizează parcul. De aceea, este o veste bună și faptul că puiul de girafă este o femelă. Este nevoie de mai multe femele pentru a menține populația.”

„Din 2009, sprijinim și proiecte de conservare în Congo și Niger. Împreună cu diverse ONG-uri, aproape 100.000 de euro au fost investiți, printre altele, în fântâni de apă, oferind atât oamenilor din zonă cât și animalelor accesul la noi resurse de apă.”

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.