Trafic îngreunat pe șoselele europene în acest prim weekend de vacanță
Start parțial pentru vacanța de vară, iar pe șosele se va simți acest lucru în zilele sfârșitului de săptămână. Vestea bună este că vacanțele școlare nu au început încă pentru școlile cu predare în franceză și nici pentru majoritatea statelor vecine Belgiei.
Touring avertizează cu cod portocaliu riscul de blocaje în trafic pentru vineri și sâmbătă, ceea ce înseamnă „trafic foarte aglomerat cu ambuteiaje mai mici”.
În Belgia, traficul este îngreunat vineri după-amiază, iar situația va fi similară și sâmbătă dimineața. Se circulă greu spre litoral și este aglomerat spre Ardeni. Ca de obicei, sunt ambuteiaje pe șoselele de centură ale Anversului și Bruxellesului.
În Franța, vineri după-amiaza este cod roșu pentru Paris și împrejurimi (trafic foarte dificil cu ambuteiaje lungi). În rest, la vecinii din sud este în trafic cu cod portocaliu. Și pentru sâmbătă se anunță trafic intens cu alertă portocalie pentru Paris, dar în rest este cod verde, adică nu vor fi probleme. Nici duminică nu sunt anticipate probleme (verde). Drumurile aglomerate sunt la Paris și împrejurimi, A10 Paris – Bordeaux, Lyon și împrejurimi, A7 Lyon – Orange și A9 între Nîmes și Montpellier și de la Perpignan până la granița cu Spania (Le Perthus).
În Germania, Touring se așteaptă la trafic intens, cu ambuteiaje ceva mai mici (portocaliu) vineri după-amiază și sâmbătă. De asemenea, va rămâne destul de aglomerat duminică (galben). Axele aglomerate sunt A5 Karlsruhe – Basel, A8 Karlsruhe – Stuttgart – Munchen – Salzburg, A9 Nürnberg – Munchen, inelul (A99) Munchen A3 Frankfurt – Nürnberg – Passau și punctele de frontieră cu Austria la Kufstein, Füssen și Passau.
În Elveția, sâmbătă va fi o zi încărcată cu trafic în portocaliu. Sâmbăta, sunt posibile blocaje la tunelul Sf. Gotard între orele 07:00 și 15:00.
În Austria, Italia și Spania, Touring se așteaptă la trafic aglomerat, dar fară blocaje (cod galben).
Nu sunt anticipate probleme la întoarcere (verde).