Tervuren: Lucrările la tunelul Leonard intră într-o nouă fază. Perturbări importante de trafic așteptate de luni dimineață!

O nouă fază a lucrărilor de renovare a tunelului Leonard din Tervuren va începe luni. Circulația pe centura interioară a Bruxellesului, din direcția Zaventem, se restrânge pe o singură bandă. Agenția pentru Drumuri și Trafic se așteaptă la perturbări majore. Lucrările vor dura până în octombrie 2024.

Foto Agentschap Wegen en Verkeer

În această fază se lucrează la intrările tunelului, începând de luni, 18 martie. În cursul nopții de duminică spre luni, 17 spre 18 martie, va fi pregătit șantierul pentru această nouă etapă de renovare. Îngustarea căilor de rulare pe centura interioară, de la Zaventem spre Waterloo, începe înainte de tunelul Vierarmen, pentru că centura trebuie să rămână accesibilă serviciilor de urgență, explică agenția.

„La orele de vârf ale dimineții și serii, pot fi blocaje în trafic de la Zaventem, cu întârzieri de o jumătate de oră sau chiar mai mult. Așa că șoferii trebuie să se înarmeze cu răbdare sau să opteze pentru alternative”, potrivit Agenției.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)